Ornamentul de Crăciun din Bârlad de care nu ai voie să te apropii: ţarc pentru sania cu reni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sania cu reni

Soluţie tipic românescă aplicată de autorităţile bârlădene. În parcul teatrului "V. I. Popa", decoraţiunile de Crăciun sunt înconjurate de ţarcuri pentru ca nimeni să nu se apropie

Sania cu reni care în anii din urmă reprezenta punctul de atracţie al bârlădenilor  a ajuns acum de tot râsul. Autorităţile locale au pus ţarc în jurul acestora pentru a le feri, probabil, de huligani.

E greu de spus dacă grilajul metalic îi va ţine departe pe cei puşi să distrugă orice le iese în cale, cert e că ansamblul de beculeţe şi-a pierdut tot farmecul.

Bârlădenii care doresc să-şi facă poze având în spate un decor de sărbătoare vor trebui să se lase păgubaşi sau să găsească decoraţiuni inedite în altă parte.

Sania cu reni şi un brad stilizat, confecţionate din sârmă pe care sunt montate sute de beculeţe au fost achiziţionate în 2011 cu o sumă exorbitantă: aproape un miliard de lei vechi.

Acestea au fost montate în primii doi ani pe platoul din faţa teatrului, apoi au fost mutate în Piaţa Civică. În acest an, bradul a fost amplasat în faţa sediului Iris în zona Confecţii, iar sania cu reni pe o alee a parcului "V. I. Popa". Grilajul este un "accesoriu" montat chiar de Crăciun.

sania cu reni
Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite