Misterul cadavrului „ratat“ monumental de Poliţia Română. Cum au trecut poliţiştii pe lângă un leş putrezit găsit din întâmplare abia după alte patru luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Descoperirea unui cadavru, la câţiva paşi de aparatul de zbor găsit abandonat într-o pădure din Vaslui, după abia patru luni, scoate la iveală o serie de gafe în lanţ a autorităţilor: o cercetare la faţa locului superficială, ipoteze limitate şi multă nepăsare.

Pădurea Seaca de pe raza localităţii Chiţcani, judeţul Vaslui, a devenit un loc al groazei şi al morţii. Aflată la aproximativ cinci kilometri de Drumul European E581, pădurea ascunde poveşti terifiante. 

Patru femei au fost ucise la începutul anilor 2000 în judeţul Vaslui, după ce au fost luate la ocazie, iar criminalul lor nu a fost descoperit nici până astăzi. Două dintre victime au fost descoperite abandonate, în Pădurea Seaca. 

La 15 ani distanţă, în octombrie 2015, în acelaşi loc, un gonaş la o partidă de vânătoare a descoperit un aparat de zbor de mici dimensiuni prăbuşit la marginea pădurii. A alerat autorităţile abia după trei zile, pentru că s-a temut.

În zonă, s-au deplasat atunci poliţişti, jandarmi, lucrători de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, poliţişti de frontieră, precum şi reprezentanţi ai Serviciului Român de Informaţii.

Motodeltaplanul construit dintr-o structură metalică, prezentând însemne (datele de pe caroserie) ruseşti a fost descoperit la aproximativ 20-30 de metri de marginea pădurii.

Prima pistă şi singura a anchetatorilor a fost că au de-a face cu un caz de contrabandă cu ţigări pe cale aeriană, metodă utilizată în zonă de traficanţii de ţigări din Republica Moldova. Faptul că avionul prezenta urmele unei aterizări forţate, fără ca locul pilotului să fie distrus, cu centurile de siguranţă desfăcute, i-a determinat pe poliţişti să creadă că în zonă a fost un traficant de ţigări care şi-a abandonat aparatul cu care transporta ilegal marfa.

Poliţişti efectuând cercetare la faţa locului  FOTO Simona Voicu

image

Nu s-au desfăşurat căutări sau alte activităţi care să ducă la identificare de probe prin pădure, forţele de ordine chemate la intervenţie făcând cale - întoarsă. Au rămas doar poliţiştii de investigaţii criminale pentru a desfăşura cercetarea la faţa locului. ”Au periat” zona cu privirea, dar nu au descoperit nimic.

Cadavrul găsit la 40 de metri de motodeltaplan, după 4 luni

La patru luni distanţă, pe 7 februarie 2016, un alt localnic care participa tot la o partidă de vânătoare a descoperit, la nici 50 de metri distanţă de locul unde a fost găsit aparatul de zbor un craniu de om, iar la alte câteva zeci de metri, trupul acestuia, aflat într-o avansată stare de descompunere. Bărbatul era poziţionat cu mâinile şi picioarele întinse, purta un echipament ”specific motocicliştilor”, după cum afirmă pădurarul care a descoperit osemintele, iar pe combinezon erau însemne ruseşti.

”Fiul meu era gonaş la vânătoare şi el a observat primul. În vale, s-au găsit fragmente de craniu, mergând mai în pantă, uitandu-ne pe jos, am găsit o bucată de maxilar, era cu măsele. Am luat-o cu mâna mea şi am pus-o într-o ramură sus, în ideea că era noapte şi dacă venea un animal şi dispărea. Am urcat în deal aproximativ 40 de metri şi fiul meu a văzut ceva negru, când m-am uitat am spus ”gata, ăsta este cel cu deltaplanul”. Avea un echipament ca de motociclist, un bocanc într-un picior, celălalt bocanc l-am găsit pe lângă craniu. Ne-am deplasat în deal, am dat telefon la poliţia Costeşti, ei au anunţat autorităţile mai departe. Nu au venit atunci seara pentru că au spus că este noapte şi degeaba vin. Au venit a doua zi dimineaţă la prima oră şi au ridicat tot. Ei chiar au spus, dacă este maxilarul se poate lua ADN-ul”, povesteşte Mihai Bostan, pădurarul cantonului de la Chiţoc.

Pădurar: ”S-au dus pe ici, pe colo. Dacă mirosea a mort, îl găsea”

Bărbatul a participat şi la cercetările din toamnă, când s-a descoperit motodeltaplanul, şi este convins că aparatul de zbor se afla acolo de la sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie 2015. Susţine această ipoteză (pe care a comunicat-o şi poliţiştilor), pentru că ramurile copacilor rupţi aveau lăstarii mici, de aproximativ 10 centimetri. Pădurarul afirmă că, atunci, poliţiştii s-au uitat de jur împrejur, dar nu au văzut cadavrul pentru că era vegetaţie deasă.

”Dacă mirosea a mort, se găsea. Dar era descompus. S-o periat atunci, s-au dus pe ici, pe colo. Dar era vegetaţie, frunze, iarbă”, explică pădurarul.
Faptul că poliţiştii nu au reuşit să descopere cadavrul aflat o aruncătură de băţ de motodeltaplan i-a nemulţumit şi pe procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, cei care coordonează ancheta, după preluarea dosarului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui.

Procuror: ”Ne-a nemulţumit această situaţie”

”Evident că i-am întrebat şi noi cum a fost posibil să se descopere rămăşiţele unui cadavru la o distanţă atât de mică de aparatul de zbor, pentru că şi pe noi, la nivelul Parchetului, ne-a nemulţumit această situaţie. S-a invocat că era o zonă cu vegetaţie foarte deasă, dar că atunci s-a făcut perierea zonei însă nu s-a observat”, a precizat, pentru ”Adevărul”, procurorul de caz, Iulian Ispir, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, care a subliniat că toate indiciile adunate până la acest moment al anchetei conduc la ipoteza că rămăşiţele umane aparţin unul cetăţean de origine moldovenească.

Locul unde a fost găsit motodeltaplanul FOTO: Simona Voicu

image

Victima prezenta urmele unei operaţii pe cord deschis, cu sârmă, specifică spitalelor din Chişinău

Rămăşiţe umane au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală Vaslui, de unde urmează a fi expediate la Institutul Antropologic de la Iaşi, pentru expertizare. Medicii legişti vasluieni au reuşit să refacă aproximativ 90% din scheletul victimei dar şi să identifice elemente importante care să conducă la o identificare mai uşoară a persoanei decedate. Astfel, legiştii au descoperit că bărbatul, ale cărui oseminte au fost descoperite lângă motodeltaplan, a suferit o operaţie pe cord deschis sternul fiind închis cu un anumit tip de sârmă, specific spitalelor din Chişinău.

”Noi am făcut o evaluare preliminară. O cauză a morţii este foarte greu să se mai poată stabili, la fel şi o dată exactă a morţii. Putem spune că este vorba de un bărbat matur, nu foarte bătrân pentru că nu am identificat modificări ale coloanei, specifice persoanelor în vârstă. Am descoperit ţesuturi umane moi pe oase, care ajută la stabilirea aproximativ perioadei în care s-a produs decesul, acest lucru urmând a fi stabilit de Institutul Antropologic de la Iaşi”, a declarat, pentru ”Adevărul”,  medicul legist Sergiu Săvinescu, din cadrul Serviciului de Medicină Legală Vaslui.

Crimă sau accident?

Şi în opinia medicului legist, împrejurările şi indiciile care s-au descoperit conduc către ipoteza că rămăşiţe aparţin pilotului care a condus motodeltaplanul.

Faptul că au fost descoperite la o distanţă de câteva zeci de metri de aparatul de zbor confirmă că bărbatul a supravieţuit aterizării forţate. Poliţiştii vasluieni au misiunea de a răspunde la o serie de întrebări esenţiale pentru pentru a stabili dacă, în cazul de faţă, avem de-a face cu un accident sau o nouă crimă: unde sunt ţigările, având în vedere că au înaintat ipoteza contrabandei cu ţigări?, de ce victima, care se presupune că a supravieţuit, s-a deplasat în aval şi nu a ieşit în câmp, care se afla la doar 20-30 de metri de locul unde a aterizat/prăbuşit avionul? cine este victima? Deocamdată, însă, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui nu au dorit să facă nicio precizare pe seama acestui caz. 

Toate probele ridicate cu ocazia găsirii motodeltaplanului, inclusiv cele două aparate GPS, au fost predate specialiştilor din cadrul Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviatiei Civile (CIAS), pentru expertizare şi stabilirea provenienţei aparatului de zbor. Procurorii ieşeni au cerut CIAS urgentarea procedurilor pentru a se reuşi identificarea aparatului de zbor.

Vaslui

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite