Mireasa virgină de 8 ani, vândută pe 3.500 de lei, a scăpat de calvarul mariajului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luminiţa (8 ani), cea mai mare fiică a unei familii de etnie romă, din Bârlad, a descoperit o viaţă nouă. Diamanta şi  Secter Petrache, părinţii care au vândut-o cuscrilor din Constanţa, au fost decăzuţi din drepturile părinteşti.

Fosta logodnică a unui tânăr de 11 ani, din judeţul Constanţa, cumpărată de părinţii acestuia cu 3.500 de lei, a fost încredinţată de instanţă bunicilor pe linie maternă. Pe 5 august, magistraţii Tribunalului Vaslui i-au decăzut din drepturile părinteşti pe părinţii copilei de numai 8 ani. Aceasta a fost încredinţată bunicilor pe linie maternă.

Decizia magistraţilor vine după mai bine de patru luni de când Luminiţa a fost “furată” în ajunul nunţii de reprezentanţii Protecţiei Copilului. Copila a fost tocmită în cursul lunii februarie şi după ce au primit 3.500 de lei, socrii au luat-o la Constanţa. A fost pusă să cerşească şi să îndure umilinţe pe care un copil nu ar trebui să le cunoască.

Părinţii miresei de 8 ani mai aveau la vânzare o copilă, pe Spania (6 ani). După ce a intrat în atenţia DIICOT Vaslui pentru trafic de persoane şi a pierdut alocaţia de sprijin acordată de Primăria Bârlad din cauza abandonului şcolar al copiilor, Secter se jura că renunţă la tradiţiile rome, numai să fie lăsat în pace. “Nu-mi mai trebuie să o vând şi pe cea mică, pe Spania. M-am lecuit. L-am auzit şi pe regele Cioabă care zicea să nu ne mai mărităm fetele de mici. Aşa era tradiţia noastră, şi nevasta mea avea 11 ani când am luat-o. Am plătit 5.000 de lei, cum era tradiţia”, declara tatăl copilei, pentru “Adevărul”, imediat după pierderea alocaţiei (în aprilie a.c.).

Bârlădenii de etnie romă care, în martie, şi-au vândut fetiţa de opt ani unei familii din judeţul Constanţa au fost decăzuţi din drepturile părinteşti. Magistraţii Tribunalului Vaslui au decis menţinerea copilei în grija bunicilor materni.

Citeşte şi:

FOTO VIDEO Se întâmplă la Vaslui: Alocaţia socială, mai importantă decât virginitatea fiicelor de vârstă preşcolară

Secter Petrache (29 ani), bârlădeanul de etnie romă care şi-a vândut fiica de numai 8 ani pentru 8.000 de lei, şi-a retras oferta făcută pentru mezina familiei. S-a răzgândit brusc să o mărite pe Spania, copila de 6 ani, după ce municipalitatea i-a tăiat alocaţia suplimentară.


Se întâmplă în Vaslui: Virginitatea unei copile de 8 ani, din Bârlad, face fix 8.000 de lei

Caz şocant la Bârlad, unde o familie de etnie romă şi-a vândut copila unor necunoscuţi din judeţul Constanţa ce doreau o noră virgină care să le aducă venituri din cerşit. Bunicii miresei, elevă în clasa a II-a, nu înţeleg de ce se bagă autorităţile în viaţa lor: “Aşa facem de sute de ani!”

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite