Metoda „accidentul“, o modă printre infractorii din judeţul Vaslui
0Tot mai mulţi vasluieni au căzut victime infractorilor, fiind înşelaţi prin metoda „accidentul“. De la începutul acestui an, nu mai puţinj de 60 de vasluieni au făcut plângere la Poliţie după ce şi-au dat seama că au fost înşelaţi.
În ciuda mediatizării, uneori, excesive a cazurilor acestui tp de înşelăciune, încă mai sunt persoane care cad în plasa infractorilor. Metoda folosită de pungaşi este una extrem de simplă, dar foarte eficientă.
Victima este aleasă la întâmplare, prin formarea unei combinaţii de numere din reţelele de telefonie fixă, ori după studierea şi obţinerea unui minim de date referitoare la membrii familiei, numele, locul de domiciliu sau reşedinţă al acestora.
Apelantul afirmă că este fiul sau nepotul potenţialei victime, susţine că a comis un accident rutier în urma căruia victima, în general un copil, este rănită grav. Motivează că are vocea schimbată din cauza emoţiilor sau rănilor, că se află la spital ori în arestul poliţiei, solicitând toţi banii care se găsesc în casă pentru rezolvarea situaţiei.
Conversaţia continuă prin intervenţia telefonică a „avocatului”, al doilea infractor, care realizează instructajul: dacă se deţine telefon fix, receptorul va fi luat din furcă şi aşezat alături, nu se discută cu nimeni datorită gravităţii faptei, victima este îndrumată să coboare în faţa blocului sau să iasă în faţa porţii unde se va prezenta o persoană desemnată de avocatşi se cer date de la victimă privind semnalmente şi vestimentaţie pentru a fi recunoscută de „delegatul” avocatului.
În ultimul timp s-au înmulţit cazurile în care la domiciliul victimelor se deplasează taximetrişti, care preiau banii. Aceştia sunt în general contactaţi prin dispecerat şi li se dă comandă pentru adresa victimei. Ulterior, după preluarea banilor, conducătorii de taxi sunt trimişi tot prin dispecerat la o altă adresă, unde legăturile infractorilor preiau banii şi achită contravaloarea cursei.
Un ultim astfel de caz s-a petrecut acum câteva zile, când o femeie în vârstă de 50 de ani, din suburbia Brodoc a fost contactată pe telefonul fix de către un bărbat care i s-a adresat cu apelativul „mamă”, pretinzând că este fiul său. Acesta i-a comunicat că a accidentat un copil pe o trecere de pietoni.
În continuarea convorbirii a intervenit o persoană, care s-a recomandat drept avocata fiului victimei. Pentru a-l scăpa pe fiul său de pedeapsa închisorii, trebuie plătită operaţia copilului şi a solicitat ca femeia să dea toţi banii din casă unei persoane care va veni la domiciliul ei. La locuinţa femeii s-a prezentat un tânăr de aproximativ 20-25 ani, care a ridicat suma de 30.000 lei, bani pe care partea vătămată îi pusese într-un plic. Ulterior, în momentul în care fiul său a revenit la domiciliu, victima a realizat că a fost înşelată şi a anunţat poliţia.