Un angajat al Penitenciarului Vaslui îi învaţă pe copii să facă adevarate opere de artă din aţă şi cuie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cătălin Luncanu, angajat în cadrul Penitenciarului Vaslui este vasluianul care în doi ani de zile a reuşit performanţa de a învăţa de unul singur tehnica string art, prin care realizează tablouri doar cu ajutorul cuielor şi a aţei. Iar din mâinile sale ies adevărate opere de artă.

După ce i-a învăţat pe deţinuţi să realizeze astfel de tablouri, acum Cătălin Luncanu s-a oferit voluntar şi oferă cursuri gratuite de string art copiilor din Vaslui, în cadrul proiectului “Biblioteca de vacanţă”, derulat de Biblioteca Judeţeană Nicolae Milescu Spătarul. Cătălin Luncanu este angajat al Penitenciarului Vaslui din anul 2002. Timp de patru ani de zile a lucrat ca gardian. În această perioadă a avut parte şi de experienţele care l-au marcat cel mai mult: prima noapte când a lucrat pe o secţie de deţinere şi a trebuit să închidă camerele de deţinere şi momentul în care a întalnit în penitenciar un fost coleg de liceu, în calitate de deţinut. 

„Când m-a vazut a început să plangă.”, îşi aminteşte Luncanu. Din 2006 activează în cadrul clubului ocupaţional, unde îi încurajează pe deţinuţi să îşi dezvolte creativitatea. De fiecare dată încearcă să vină cu ceva nou în faţa acestora, pentru a nu intra în rutină.

„Fac selecţia  celor care îşi arată interesul pentru a urma acest tip de program educativ şi nu de puţine ori am avut plăcuta surpriză să descopăr  oameni foarte pricepuţi, de la care am avut câte ceva de învăţat. Am lucrat cu oameni condamnaţi pentru diferite fapte şi provenind din medii diferite , înainte de detenţie oameni simpli, poliţişti, directori sau magistraţi, şi majoritatea au învaţat ceva la mine în atelier”, a declarat Cătălin Luncanu.

Cucerit de string art

Pe lângă activitatea derulată în cadrul atelierului de la Penitenciarul Vaslui, Cătătălin Luncanu şi-a creat un adevărat atelier şi acasă, în sufragerie. Spune că niciodată nu lucrează lucrări similare celor realizate alături de deţinuţi pentru a nu da curs speculaţiilor.

catalin luncanu

“Tot ceea ce lucrez acasă este diferit de ceea ce fac alături de deţinuţi. Nu vreau să fiu acuzat că mă folosesc de munca lor”, spune Cătălin. String art-ul i-a atras atenţia undeva prin anul 2010, cand un deţinut venit de la Penitenciarul Rahova din Bucuresti a făcut un tablou.

“Pe vremea aceea eram atras de sculptură. Acel deţinut s-a eliberat şi eu nu învaţasem tehnica. Cum de la expoziţie, la expoziţie căutam sa avem exponate noi, tehnici noi, mi-am adus aminte de baiatul care facea string art şi care acum nu mai era la noi in penitenciar. Am început să învaţ tehnica de unul singur. Am început cu modele simple, copiate de la alţi meseriaşi de pe internet însă uşor, uşor am ajuns să pot face orice model. În acest moment pot spune că nu mă mai sperie nici un model şi că pot concepe eu modele noi”, subliniază vasluianul.

Redescoperirea string art-ului a coincis cu o perioadă dificilă în viaţa personală. În urmă cu doi ani, Cătălin a fost diagnosticat cu o afecţiune gravă, pe care, spune el a reuşit să o învingă şi datorită artei în care şi-a găsit liniştea. “A fost o perioadă dificilă, cu tratamente deloc plăcute, însă am reuşit să-mi găsesc echilibru psihic iar asta a fost cel mai important. Pe lângă susţinerea familiei, mi-am găsit refugiul în string art. Am realizat peste 250 de tablouri în peste 100 de modele în aceşti doi ani.”

Prima expoziţie personală, prima provocare

În perioada 4-10 iunie 2014, Cătălin Luncanu a organizat prima expoziţie personală în cadrul Bibliotecii Judeţene „Nicolae Milescu Spatarul” Vaslui. Spune că a fost încurajat de aprecierile familiei, prietenilor şi a cunoscuţilor de pe facebook, iar expoziţia s-a bucurat de succes.  

“La finalul expoziţie am fost întrebat daca i- aş putea învaţa  pe copii acestă tehnică. Nu am aşteptat sa fiu întrebat de două ori. Una din dorinţele mele este să îmi deschid un centru unde să pot învăţa copiii, ceea ce eu am învăţat la rândul meu. Aşa am ajuns să predau un curs de strig art, în cadrul programelor educative derulate la bibliotecă pe perioada vacanţei”, mărturiseşte Cătălin Luncanu.

catalin luncanu

Prima lecţie cu copiii a fost programată vinerea trecută. Nu mai puţin de 84 de copii din Vaslui, cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani, s-au înscris la cursul de string art. 

„Când am auzit numărul, am crezut că sunt copiiii de la toate cursurile care se desfăşoară la bibliotecă.  Am rămas interzis când mi s-a spus că sunt 84 de copii înscrisi doar la string art. Pentru mine este o mare provocare”, recunoaşte acesta. După prima lecţie, în cadrul căreia au fost puse la punct detaliile tehnice şi s-au împărţit copii pe grupe, Cătălin Luncanu a început să le pregătească acasă, copiilor, tăbliţele pe care urmează să îşi creeze operele. Ar vrea ca la finalul cursului, copiii să aibă propria lor expoziţie.

„Prima etapa a acestei tehnici, pe lângă pregătirea blatului şi a modelului, constă în baterea cuişoarelor pe care ulterior se  ţese tabloul. Norocul meu a fost, până decurând, că nu prea aveam vecini şi nu aveam pe cine deranja cu zgomotul făcut de ciocan. Ai mei s-au obişnuit cu acest zgomot. În alegerea culorilor ţin cont de sugestiile soţiei, Simona, şi a fiului meu, Matei”, mărturiseşte  Luncanu.

 În funcţie de model, pentru fiecare tablou sunt necesare sute de cuie şi mii de metri de aţă. Pentru cel mai dificil model, Cătălin Luncanu a avut nevoie de nu mai puţin de 1200 de cuie.

Vaslui



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite