FOTO Taximetrist bârlădean prins în trafic sub influenţa alcoolului. Zeci de amenzi contravenţionale aplicate de Poliţia Rutieră după un control de rutină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Taximetrist sub influenţa alcoolului: 0.25 mg/l la etilotest FOTO Sabina Ghiorghe
Taximetrist sub influenţa alcoolului: 0.25 mg/l la etilotest FOTO Sabina Ghiorghe

Un control desfăşurat astăzi, 18 iunie, de poliţiştii de la Biroul de Poliţie Rutieră Bârlad, a scos în evidenţă că jumătate dintre taximetriştii din oraş şi şoferii care fac transport marfă sunt în neregulă cu actele, ori nu respectă Codul Rutier.

22 de amenzi contravenţionale şi sancţiuni au fost aplicate la prima oră a zilei şi acţiunea poliţiştilor rutieri contină şi la ora actuală. Din totalul amenzilor, 8 au fost aplicate în baza Legii 38/ 2003, Legea taximetriei, celelalte 14 amenzi fiind aplicate pentru abateri la Legea 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice.

Majoritatea celor sancţionaţi au săvârşit abateri la regimul circulaţiei, alţii nu avea ITP-ul la zi. Un taximetrist a fost prins sub influenţa alcoolului. A fost pus să sufle în etilotest de trei ori pentru a obţine rezulatul corect. În final, a reieşit o alcoolemie de 0.25 mg/l, alcool pur în aerul expirat. „Nu am consumat astăzi alcool. Am băut aseară”, a recunoscut, sincer, taximetristul.

Ca măsuri suplimentare, dincolo de amenzi, s-a dispus suspendarea permisului auto pentru taximetristul Bahic pentru 90 de zile. Acesta îşi va pierde şi atestatul în baza căruia practica taximetria.  În alt caz, s-a reţinut certificatul de înmatriculare a autoturismului  pentru că avea Inspecţia Tehnică Periodică expirată.

actiune taximetristi barlad

Acţiunea poliţiştilor s-a axat pe verificarea taximetriştilor şi a celor care fac transport marfă pentru a constata dacă îndeplinesc condiţiile pentru a desfăşura activitatea.

„În prima parte a zilei au fost verificaţi peste 30 de conducători auto care fac taximetrie sau transport marfă. Peste 50% dintre aceştia au înregistrat abateri şi au fost amendaţi contravenţional”, a declarat, pentru „Adevărul”, agent şef principal Constantin Cărare, de la Biroul Rutier Bârlad.

You might enjoy reading

image

How to choose the best attorney to help you
TopTipsNews

image

Top 5 tips to find a new job
TopTipsNews

image

Top Tips to choose your wife/husband
TopTipsNews

image

50% of the people worldwide pay too much for their gas
TopTipsNews

image

10 Best Law cases in history
TopTipsNews

image

How to pay less of your gas bill
TopTipsNews

image

Top 10 Non-Governmental Organizations worldwide
TopTipsNews

image

How to save money on your plane tickets
TopTipsNews

image

Ranking of the 10 biggest banks in 2014
TopTipsNews

image

Top 10 successful lawyers ever
TopTipsNews

You May Like

image

Top 5 tips to find a new job
TopTipsNews

image

Top 10 Business Schools worldwide
TopTipsNews

image

Ranking of the 10 biggest banks in 2014
TopTipsNews

image

Top 10 destinations to go on sunny holidays for reasonable prices
TopTipsNews

image

Top Tips to choose your wife/husband
TopTipsNews

image

Top 5 popular towns to visit in Europe
TopTipsNews

image

Top 10 successful lawyers ever
TopTipsNews

image

5 Top tips to choose the right car insurance
TopTipsNews

image

Top 3 most beautiful cities in the world
TopTipsNews

image

Top 5 low-cost paradisiac places to visit
TopTipsNews

Recommended for You

image

Top 10 successful traders ever
TopTipsNews

image

Top 10 Business Schools worldwide
TopTipsNews

image

Top 10 destinations to go on sunny holidays for reasonable prices
TopTipsNews

image

50% of the people worldwide pay too much for their gas
TopTipsNews

image

Top 5 tips to find a new job
TopTipsNews

image

How to pay less of your gas bill
TopTipsNews

image

Top 5 popular towns to visit in Europe
TopTipsNews

image

Top 10 cities to visit in the US
TopTipsNews

image

How to travel cheaper last minute
TopTipsNews

image

5 tips to get the best mortgage rates
TopTipsNews

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite