FOTO Ce poate face alcoolul din om. Un vasluian, aflat aproape de comă de beat ce era, a intrat cu maşina direct în bar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Intrarea barului a fost distrusă FOTO:adevarul
Intrarea barului a fost distrusă FOTO:adevarul

Un vasluian în vârstă de 55 de ani a reuşit „performanţa“ să distrugă un bar din oraş, după ce, de beat ce era, a intrat cu maşina în localul respectiv.

Accidentul a avut loc astăzi, în jurul orei 11:30, pe fosta stradă 11 Iunie. Vasile Enache era atât de beat la acea oră, încât nu şi-a mai putut controla maşina, distrugând aproape tot ce i-a ieşit în cale. 

Coborând strada cu pricina, şoferul turmentat a virat la stânga spre strada Vasile Lupu, a pierdut controlul volanului, a lovit un autoturism parcat pe trotuar, după care maşina i-a fost proiectată în local.

Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime, cu toate că în bar se aflau câţiva clienţi. Martorii povestesc că Vasile Enache era atât de beat, încât abia se ţinea pe picioare. De altfel, şi el a recunoscut că „a băut un pahar cu vin“, numai că rezultatul alcooltestului efectuat de poliţişti a arătat o alcoolemie de 1,23 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat.

„Pe numele conducătorului auto s-a întocmit dosar penal, el fiind cercetat pentru conducere a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice”, a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui.

Vasile Enache a fost condus şi la spital pentru efectuarea analizelor la sânge. Pe lângă despăgubirile pe care le are de suportat, atât pentru distrugerea localului, cât şi pentru avarierea celuilalt autoturism, vasluianul riscă să stea în închisoare între 1 şi 5 ani. 

Citeşte şi:

VIDEO Accident stupid în Vaslui. Un şofer şi-a boţit maşina din cauza unui câine

Accident grav în Vaslui: două tinere au scăpat cu viaţă, deşi maşina în care se aflau s-a răsturnat de mai multe ori

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite