Video Cum au sărbătorit vasluienii ieşiţi în stradă pentru a marca intrarea în 2018: ceasul din centrul oraşului s-a defectat cu câteva minute înainte de a anunţa noul an
0
Mii de vasluieni au ieşit în centrul municipiului reşedinţă de judeţ pentru a marca intrarea în noul an. Organizarea autorităţilor locale din acest an a lăsat mult de dorit, focul de artificii care a brăzdat cerul timp de 10 minute, rămânând atracţia nopţii.
UPDATE: Reprezentanţii Primăriei Vaslui susţin că pe scena din Piaţa Civică au fost prezenţi cei doi viceprimari ai oraşului, însă niciunul nu a luat cuvântul la cumpăna dintre ani. În plus, cu şapte minute înainte de trecerea în noul an a fost citit mesajul primarului şi, cel mai probabil, nu s-a auzit în toată piaţa din motive de sonorizare.
În privinţa panoului electronic, reprezentanţii primăriei au precizat că aparţine unei societăţi private, cu care Primăria nu a încheiat niciodată vreun contract pentru publicarea unui mesaj de felicitare.
Ştire iniţială: La fel ca anul trecut, vasluienii care au ales să iasă în centrul oraşului de Revelion nu au avut parte de un program artistic cu artişti pop rock consacraţi, municipalitatea invocând că vedetele au tarife foarte ridicate de Revelion şi că vasluienii nu petrec mai mult de jumătate de oră în stradă la cumpăna dintre ani.
Lipsa vedetelor a fost compensată de artiştii locali care au întreţinut atmosfera în Piaţa Civică.
Pe lângă lipsa artiştilor, organizatorii nu au găsit un moderator care să ştie să anime intrarea în noul an.Tabloul a fost completat cu defectarea panoului electronic, din centrul oraşului care indica minutele până la intrarea în noul an, astfel că nici cunoscuta numărătoare inversă nu a mai fost realizată.
Ceasul s-a blocat cu mai puţin de cinci minute înainte de a marca anul 2018

Panoul şi-a revenit imediat după intrarea în 2018, cu un mesaj transmis din partea PSD vasluienilor.
Nici primarul, nici viceprimarii nu au fost prezenţi la eveniment şi nici mesaje din partea municipalităţii nu au fost transmise în celor prezenţi, aşa cum se întâmpla în alţi ani.
Mesajul PSD la cumpăna dintre ani a reînviat panoul electronic
Vasluienii s-au bucurat, însă, de un foc de artificii spectaculos, care a brăzdat cerul timp de 10 minute.
Din motive de securitate încă din 2015, pompierii au decis mutarea locaţiei pentru focul de artificii la Teatrul de Vară. Cu toate aceste multe artificii şi petarde au fost folosite de cei prezenţi şi în mulţime, ignorând riscurile unor accidente.

Mii de vasluieni au întâmpinat 2018 în stradă
După focul de artificii, vasluienii au părăsit Piaţa Civică, continuând petrecerea acasă sau în restaurante.









