Cum au reuşit câţiva copii de 12-13 ani să fure o maşină din centrul oraşului Murgeni şi să se plimbe cu ea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru minori din Murgeni, bănuiţi de comiterea furtului unui autoturism, au fost depistaţi de poliţişti la scurt timp după ce au abandonat maşina.

Poliţiştii din Murgeni a fost sesizaţi de către un bărbat în vârstă de 56 ani, din localitate, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras autoturismul parcat în zona centrală a oraşului Murgeni.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii de investigaţii criminale au identificat, la scurt timp de la sesizare, 4 minori, din care 3 în vârstă de 13 ani şi unul de 12 ani, toţi din Murgeni, bănuiţi de comiterea faptei. 

Unul dintre minori a observat cheile în contact şi a sustras autovehiculului, ulterior urcându-se şi ceilalţi trei minori. Autovehiculul a fost condus până la intrarea în satul Sărăţeni, unde a derapat, oprindu-se perpendicular pe axul drumului.

În cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt în scop de folosinţă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Pentru a preveni astfel de fapte, poliţiştii vă recomandă ca la coborârea din autoturism, să scoateţi cheia din contact, chiar dacă veţi lipsi pentru un timp foarte scurt. Furtul unui autoturism cu cheile lăsate în contact durează doar câteva secunde. Dacă obişnuiţi să parcaţi autoturismul în curte sau garaj, nu lăsaţi cheile în contact atunci când coborâţi pentru deschiderea porţilor. De asemenea, asiguraţi autoturismul prin încuierea uşilor. De un real folos este şi un sistem de blocare pentru uşi cu chei neconvenţionale. Parcaţi autoturismul astfel încât să fie vizibil din locuinţa dumneavoastră şi pe cât posibil în locuri iluminate şi cât mai circulate.
 

Vaslui

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite