Cum au ajuns autorităţile din Vaslui să construiască o nouă groapă de gunoi, deşi au una ecologică care a costat 50 de milioane de euro
0Deşi are o groapă ecologică modernă finalizată în urmă cu trei ani, în judeţul Vaslui urmează a fi construită o nouă groapă de gunoi, deoarece investiţia realizată cu 50 de milioane de euro fonduri europene n-a putut fi dată în folosinţă.
La Vaslui s-au încheiat, încă din 2014, lucrările proiectului intitulat "Sistemul integrat de management al deşeurilor solide în judeţul Vaslui". De atunci, nu se reuşeşte desemnarea unei societăţi care să administreze groapa ecologică construită pe 20 de hectare în localitatea vasluiană Roşieşti. Nu mai puţin de trei licitaţii au fost organizate până în prezent, însă fără succes. Societăţile participante s-au contestat reciproc asftel încât procedura de atribuire a fost blocată.
În tot acest timp, autorităţile din Vaslui au transportat deşeurile menajere din judeţ într-un depozit privat din judeţul Brăila. De câteva luni, autorităţile vasluiene au fost anunţate că depozitul nu că nu mai au capacitate mai primi deşeuri, fiind limitate cantităţile de deţeuri şi acceptate până pe 30 noiembrie.
Depozitul ecologic de la Vaslui, parte a investiţiei de 50 de milioane de euro FOTO Simona Voicu
Deşi ştiau de tergiversarea procedurii contestaţiilor şi a capacităţii limitate a depozitului din Brăila, autorităţile din Vaslui au lăsat pe ultima sută de metri soluţionarea crizei gunoaielor. După ce au constatat că nu reuşesc să convingă operatorii din Brăila sau alte judeţe să accepte deşeurile din Vaslui, reprezentanţii Consiliului Judeţean au apelat la o soluţie temporară, pentru care vor trebui alocate alte fonduri importante: construirea unui depozit de gunoi provizoriu.
Preşedintele CJ Vaslui, i-a convocat miercuri, 22 noiembrie, pe primarii comunelor din judeţ, care fac parte din Asociaţa pentru Dezvoltare Intercomunitară a Judeţului Vaslui, cărora le-a explicat despre ”problema spinoasă” a gunoaielor, despre sancţiunile uriaşe pe care le riscă judeţul dacă nu vor găsi soluţii conforme de mediu, pentru depozitarea gunoaielor.
Buzatu: ”Deasupra capului nostru stă securea”
”Singura soluţie care ne poate scoate pentru o vreme din această problemă este construcţia unui depozit temporar, depozit care se construieşte pe durata de un an de zile, cu obligaţia de a fi eliberat ulterior, iar terenul să fie adus la forma iniţială. Trebuie să găsim o locaţie, un operator care să-l gestioneze şi să stabilim nişte preţuri pentru depozitare, lăsând la o parte că trebuie să mai şi investim acolo. Trebuie să fie conform, sunt tot felul de obligaţii”, a explicat preşedintele CJ primarilor.
Acesta i-a atenţionat pe primari că trebuie să acţioneze rapid, având în vedere că sunt în prag de iarnă . ”Deasupra capului nostru stă securea. Este vorba de atingerea unor norme de conformare şi naţionale şi europene, riscurile de sancţiuni sunt foarte mari, lăsând la o parte problema ca atare. Noi am solicitat şi convocarea pentru situaţii de urgenţă, pentru că asta este o situaţie de urgenţă, pentru că dacă nu mai avem unde depozita deşeurilor este clar că într-o lună- două- trei judeţul va fi inundat”, a adăugat Buzatu.
Reprezentanţii primăriilor vasluiene au votat preluarea în administrare a unui teren din comuna Perieni, pentru contruirea unoi gropi temporare în vedere depozitării deşeurilor menajere din judeţul Vaslui.
Groapa temporară de la Perieni se va întinde pe o suprafaţă de cinci hectare, perimetru care este situat la o distanţă minimă de 1.000 de metri de ultima locuinţă. Capacitatea maximă a gropii este de 60.000 tone de deşeuri, urmând ca lunar să fie depozitate 5.000 tone de deşeuri.