Copiii-eroi care au impresionat o ţară întreagă. Micuţii salvatori care şi-au riscat viaţa pentru alţi copii
0Cazul băieţelului de 6 ani din localitatea vasluiană Vutcani, care şi-a salvat surorile mai mici din casa cuprinsă de flăcări în ajun de Moş Nicolae, a stârnit un val uriaş de emoţie printre români. Emanuel este unul dintre copiii-eroi care au impresionat o ţară întreagă. De-a lungul anilor mai mulţi copii şi-au pus propria viaţă în primejdie pentru a salva alte vieţi.
Emanuel (6 ani) devenit un adevărat erou după ce în dimineaţa de 6 decembrie a reuşit să-şi salveze surorile mai mici din casa cuprinsă de flăcări în ajun de Moş Nicolae.
Emanuel (6 ani), Ioana (1 an şi 3 luni) şi Amalia (3 luni) erau singuri în casă când locuinţa bunicilor a luat foc. Cei trei copii au fost lăsaţi în grija bunicilor de către părinţii plecaţi la muncă în străinătate. În ajun de Moş Nicolae, în timp ce băiatul şi fetiţele dormeau, bunica a mers la magazinul din sat pentru a cumpăra scutece bebeluşului, bunicul fiind plecat dis-de-dimineaţă într-o pădurice de la marginea satului pentru a tăia lemne.
La un moment dat, băieţelul de 6 ani s-a trezit şi a dat drumul la televizor. În timp ce urmărea un post de desene animate, băieţelul a văzut cum de sub masa pe care se afla televizorul au început să iasă flăcări, care au cuprins perdeaua şi s-au extins spre pat. Realizând că se află în faţa unui mare pericol, nu a intrat în panică. Emanuel nu s-a gandit decât sa iasă cu toţii cât mai repede din casă. Nu a fugit după ajutor şi a acţionat ca un frate mai mare, iar asta le-a salvat viaţa fetelor. Băieţelul şi-a luat surioara de 3 luni, în braţe, apoi ocolind focul a intrat în cealaltă cameră unde a dormea cealalt surioară.
Cu un bebeluş în braţe şi altul de mână
Au ieşit din casă şi au mers desculţi şi dezbrăcaţi pe drum până în apropierea unui pod, unde i-a găsit o vecină, care i-a adăpostit la ea acasă, până la sosirea autorităţilor. În urma copiilor, casa întreagă a fost cuprinsă de foc. Vecinii au sărit cu găleţile cu apă pentru a stinge vâlvătaia, însă nu au avut nicio şansă în faţa flăcărilor mari de câţiva metri.
Emilian merge la grădiniţa din sat, însă luni s-a întâmplat să lipsescă. "Erau îngheţaţi, vineţi de frig, dezbrăcaţi, cu picioarele goale. Numai Dumnezeu a făcut ca în acea zi Emi să nu meargă la grădiniţă. Dacă ar fi fost la grădiniţă, cele două fetiţe nu ar mai fi fost astăzi în viaţă", afirmă femeia care i-a găsit pe cei trei copii pe drum.
Pentru actul său de curaj, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui l-au premiat pe băieţel, pe lângă cadouri oferindu-i şi o cască de pompieri personalizată.
Bistrita, aprilie 2015 - un alt frate salvator
Un copil de 11 ani din Runcu Salvei a dat o altă lecţie de eroism. Acesta şi-a scos frăţiorul de doar 5 ani pe fereastră pentru a-l salva de flăcările care au cuprins încăperea în care cei doi se aflau şi dormeau. Salvarea frăţiorului de 5 ani l-a costat destul de scump pe băiatul de 11 ani, ale cărui haine au luat foc în timp ce încerca să-şi salveze fratele mai mic. Adrian Marte a fost transportat cu elicopterul SMURD la o clinică bucureşteană, unde medicii au reuşit să îl salveze.
Pentru actul său de curaj, Adrian a fost premiat de fostul ministru al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, care i-a acordat ”Diploma de erou” în cadrul unei ceremonii speciale organizată pe 1 iunie 2015. Adrian a primit o diplomă, o cască de pompier, dulciuri şi o tabletă.
”Curajul său este un exemplu”
„Eroul nostru Adrian Marte din Runcu Salvei, judeţul Bistriţa Năsăud, a demonstrat tuturor că eroismul nu are vârstă, iar familia este cel mai de preţ lucru pe care îl avem. Chiar dacă are doar 11 ani, Adrian şi-a salvat fratele mai mic Cristi, în vârstă de 5 ani, pe timpul unui grav incediu izbucnit în propria locuinţă. Micul salvator văzându-şi fratele în pericol, l-a scos din ghearele focului riscându-şi propria viaţă, l-a luat în spate şi a sărit cu el pe geam, salvându-i viaţa. Au căzut pe plafonul unei maşini care era parcată sub geam şi au fost găsiţi în stare de şoc. Adrian a suferit arsuri la nivelul căilor respiratorii şi a fost transportat cu un elicopter SMURD la Spitalul Floreasca din Bucureşti. A fost externat după o săptămână şi acum este în afara oricărui pericol. Curajul demonstrat de Adrian va rămâne un exemplu pentru întreaga comunitate bistriţeană şi pentru noi toţi! Felicitări, Adrian! Te aşteptăm în rândurile pompierilor salvatori!”, au anunţat după eveniment, reprezentanţii ISU Bistriţa-Năsăud.
Eroul de la Tufeni, mai 2014
Un copil de 11 ani a ajuns, peste zi, erou în comuna natală Tufeni, judeţul Olt, după ce şi-a pus propria viaţă în pericol pentru a salva o alta, respectiv un băieţel de doi ani, din aceeaşi localitate, care căzuse într-o groapă cu apă adâncă de şase metri. Incidentul s-a petrecut vineri – 2 mai 2014, şi a atras respectul întregii comunităţi pentru puştiul ce şi-a pus în pericol viaţa.
Copilul de doi ani căzuse în groapa amplasată în spatele, care conţinea apă acumulată de pe urma precipitaţiilor din ultimele zile, părinţii intenţionând să amenajeze acolo o fântână.
“La faţa locului s-au deplasat o autospecială de intervenţie şi un echipaj SMURD al ISU Olt. La locul evenimentului s-au deplasat, totodată, şi primarul localităţii, precum şi şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din localitate. Din cauza diametrului foarte mic al gropii în care se afla copilul, niciun adult nu a putut să coboare şi să-l aducă la suprafaţă pe micuţul de doi ani. Salvatorul copilului a fost un alt copil (Mădălin, n.a.), de 11 ani, din aceeaşi localitate”, au explicat reprezentanţii ISU Olt.
A coborât în fântână legat de o frânghie
Copilul-erou nu a stat prea mult pe gânduri şi a avut curajul să coboare, cu capul în jos şi legat de o funie, pentru a-l scoate din groapă pe băiatul de doi ani care ţipa ca din gură de şarpe. Copilul-erou a fost coborât de către unchiul micuţului aflat în groapă, care a auzit strigătele de ajutor ale acestuia. De asemenea, de ajutor au fost şi membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din localitate prezenţi la locul incidentului. Întreaga operaţiune de salvare nu a durat mai mult de 10-15 minute.
Nu a mai fost nevoie de intervenţia pompierilor de pe autospeciala de intervenţie trimisă de la Slatina, aceştia fiind chiar întorşi din traseu de la aproximativ 20 kilometri de subunitate. Totuşi, la faţa locului şi-au continuat drumul echipajul special SMURD. Paramedicii i-au monitorizat pe cei doi copii, concluzia fiind că aceştia erau perfect conştienţi şi nu prezentau nici urme de traumă. De asemenea, demn de menţionat este şi faptul că niciunul dintre copii nu a necesitat transportarea la spital.
Pentru vitejia sa, Mădălin a fost şi el premiat de reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne. El a primit o diplomă de merit şi un premiu în valoare de 10.000 lei.