Concluziile ambasadorul SUA, după vizita la Vaslui: „Întrebarea este ce poate face comunitatea din Vaslui pentru ea însăşi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambasadorul SUA în România s-a întâlnit cu oficialităţile vasluiene
Ambasadorul SUA în România s-a întâlnit cu oficialităţile vasluiene

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii (SUA) în România, Hans Klemm, s-a aflat joi, 6 aprilie, într-o vizită în judeţul Vaslui. Oficialul american a vizitat comuna Todireşti, unde localnicii beneficiază de donaţii din partea a peste 1.000 de cetăţeni americani, şi municipiul Vaslui, unde a inaugurat în incinta Bibliotecii Judeţene "Raftul American", ce are la bază o donaţie de carte oferită de Ambasada SUA în România.

Înainte de inaugurarea ”Raftului American”, ambasadorul Hans Klemm, a avut o întrevedere cu prefectul Isabel Bogdan, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Dumitru Buzatu, şi primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl. Autorităţile vasluiene l-au condus pe ambasadorul american în Piaţa Civică unde i-au prezentat statuia lui Ştefan cel Mare şi i-au vorbit despre marele domnitor moldovean. 

Ulterior, Hans Klemm a fost condus de Gelu Bichineţ, directorul Bibliotecii "Nicolae Milescu Spătarul", alături de ceilalţi invitaţi, prin spaţiile bibliotecii, punctul terminus fiind sala TinArt, unde a avut loc celebrarea propriu-zisă a „Raftului American”. 

Prefectul Isabel Bogdan i-a vorbit oficialului american despre zestrea culturală a judeţului, despre Alexandra Nechita şi Viviana Grădinaru, două vasluience, care fac cinste judeţului în SUA. Reprezentantul Guvernului în teritoriu şi-a exprimat regretul că timpul e prea scurt pentru ca ambasadorul american să poată vedea măcar parte din valorile judeţului, sugerând o dată viitoare pentru o vizită mai amplă.

"Vă mulţumim pentru gestul dumneavoastră de a dona această colecţie pentru Biblioteca Judeţeană. Vă asigur că toate cărţile vor fi citite pentru că în judeţul Vaslui se citeşte. Dovadă că vasluienii sunt reprezentativi în domeniile cercetare, cultură, artă şi sport. Amintim aici pe micuţa Picasso, Alexandra Nechita, născută la Vaslui, sau pe Viviana Grădinaru, un renumit cercetător în SUA, plecată de la Vaslui. În volumele donate descoperim cu bucurie autori ai literaturii americane clasice, alături de autori contemporani, cunoscuţi deja publicului român.  Aşadar, Excelenţa Voastră, permiteţi-mi să vă mulţumesc în numele comunităţii noastre pentru frumosul dar pe care l-aţi făcut şi vă asigurăm că îl vom preţui cum se cuvine”, a declarat prefectul Isabel Bogdan.

Ambasadorul SUA a primit o plachetă omagială  din parte directorului Bibliotecii "Nicolae Milescu Spătarul" FOTO Simona Voicu

ambasador american vaslui

La finalul vizitei, Hans Klemm, a apreciat vizita de la Vaslui, drept o oportunitate, pentru că în calitate de ambasador al SUA reprezintă preşedintelui SUA, Guvernul SUA şi poporul american, nu doar pentru autorităţilor centrale, ci pentru toţi cetăţenii României.

Oficialii din Vaslui s-au plâns ambasadorului de lipsa infrastructurii

"Am discutat cu autorităţile locale atât despre situaţia din judeţ, cât şi despre obiectivele autorităţilor locale de a dezvolta situaţia din judeţ, despre oportunităţile economice şi de investiţii, dar şi despre alte modalităţi de consolidare a relaţiei dintre România şi SUA. Există oportunităţi foarte mari în domeniul agricol şi există deja companii care oferă seminţe sau altfel de sprijin celor de aici din judeţ. Unul dintre obstacolele menţionate atât de domnul preşedintele CJ, domnul primar cât şi de domnul prefect în calea investiţiilor este lipsa infrastructurii rutiere şi feroviare adecvate, ei ne-au împărtăţit însă şi planurile lor de îmbunătăţire a infrastructurii", a declarat Hans Klemm.

Oficialul american a subliniat că unul dintre avantajele vizitei la Vaslui este că poate vedea direct situaţia din zonă, iar atunci când se întâlnesc cu companiile americane, să descrie mult mai concrect situaţia de aici şi oportunităţile.

"Întrebarea este ce poate face comunitatea din Vaslui pentru ea însăşi. Companiile multinaţionale americane care ar putea fi interesate să investească în România În calitate de ambasador nu am nicio putere în a spune unei companii unde să vină să investească, să vină să investească în Vaslui sau în orice altă parte. Pot împărtăşi companiilor americane ceea ce am văzut în Vaslui. Însă sunt  condiţii pe care judeţul trebuie să le îndeplinească pentru a atrage investitori: existenţa infrastructurii, existenţa unei forţe de muncă calificată", Hans Klemm, ambasador SUA în România

Nicio companie americană nu mai este interesată de gazele de şist din România

Hans Klemm a comentat şi despre prezenta Chevron în România, având în vedere că la Vaslui s-au înregistrat cele mai mari proteste antişist, după ce compania americană a amplasat la Pungeşti o sondă de explorare a gazelor de şist.

"Când Chevron îşi încheia activitatea în România eu veneam aici ambasador, în 2015 se întâmpla. Ceea ce mi-au spus ei în acel moment, este că situaţia economică nu permitea continuarea planului de exploarare a gazelor de şist. Aşadar a fost o decizie economică plecarea din România. La acest moment, nu cunosc să existe vreo companie americană interesată de acest proiect de explorare a gazelor de şist în România", a conchis Hans Klemm.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite