AUDIO Deşi li s-a cerut să facă opoziţe PSD, directorii liberali din Vaslui ţin cu dinţii de funcţiile de conducere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Marian, copreşedintele PNL Vaslui
Dan Marian, copreşedintele PNL Vaslui

Liderii PNL Vaslui nu au reuşit să-şi convingă colegii de partid să renunţe la funcţiile de conducere şi să facă opoziţie reală pesediştilor aflaţi la guvernare.

Conducerea PNL Vaslui a stabilit, duminică, în cadrul unei şedinţe, la care au participat membri şi simpatizanţi ai partidului, liniile pe care formaţiunea le va urma la nivel judeţean, după ce candidatul Klaus Iohannis a câştigat alegerile prezidenţiale. 

Sper să ajungem să trăim cu toţii într-o Românie normală, nu trebuie să mai acceptăm politica compromisului murdar, a înţelegerilor făcute pe sub masă. Nu ascundem faptul că vrem guvernarea în România, dar doar în urma unor alegeri, anticipate sau la termen”, a declarat co-preşedintele PNL Vaslui, senatorul Dan Marian. El a adăugat că organizaţia vasluiană a partidului va intra într-un amplu proces de modernizare şi înnoire şi că în partid sunt aşteptaţi toţi cei care cred în liberalism şi în valorile creştine. În luna februarie a anului 2015, se va da startul alegerilor interne în partid, obiectivul PNL Vaslui fiind câştigarea alegerilor locale la nivelul judeţului Vaslui.

În opoziţie, dar la conducere

Cu toate că au anunţat în cursul săptămânii că vor tranşa problema liberalilor rămaşi în funcţii de conducere încă de pe timpul USL, liderii liberali nu au reuşit să îşi convingă colegii încă parteneri de funcţii cu pesediştii că nu pot fi şi în opoziţii şi parteneri cu cei de la putere. " În calitatea mea de copreşedinte al organizaţiei judeţene, voi propune spre vot colegilor din PNL asumarea opozitiei faţă de puterea PSD atât la nivel de administraţie publică cât şi la nivelul instituţiilor deconcentrate", anunţa senatorul Dan Marian, la sfârşitul săptâmânii trecut.
Propunerea s-a lovit de refuzul liberalilor în funcţii. Mai mult, Corneliu Bichineţ, preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui a lansat în cadrul şedinţei un atac virulent împotriva lui Dan Marian.


Astfel, directorii liberali de la anumite instituţii publice, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Corneliu Bichineţ şi viceprimarul municipiului Vaslui, Sorin Radu, vor rămâne în continuare în funcţii. “Pentru noi va începe o nouă etapă, aceea de repoziţionare pe scena politică şi de asumare a opoziţiei. Le-am cerut tuturor să facă opoziţie PSD ”, a mai subliniat senatorul Dan Marian. 

Pe aceeaşi temă:

VIDEO Cum au ridicat deţinuţii procentul obţinut la alegeri de Victor Ponta în municipiul Vaslui

Deputatul PNL de Vaslui Dan Bordeianu a demisionat din partid, anunţându-şi trecerea la PSD

Klaus Iohannis, la Vaslui: Ordonanţa privind migraţia aleşilor locali este un act care trădează frica PSD

Vaslui

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite