Şarpantele construite fără autorizaţie vor fi demolate de Primărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muţi dintre vasluieni şi-au construit şarpante fără autorizaţie FOTO:adevarul
Muţi dintre vasluieni şi-au construit şarpante fără autorizaţie FOTO:adevarul

Vasluienii care locuiesc la ultimele etaje şi care şi-au construit şarpante fără a avea autorizaţie sunt obligaţi să intre în legalitate, altfel primăria le va demola acoperişurile.

Cei care au primit împuternicirea de a descoperi aceste nereguli sunt administratorii asociaţiilor de proprietari.  Decizia a fost luată după ce, la unele blocuri, ţurţurii de gheaţă atingeau chiar şi un metru lungime, deoarece şarpntele nu aveau burlane de scurgere. 

„Aceste şarpante se fac în urma unui proiect comun nu doar pentru un singur apartament. Ele trebuiesc construite în aşa fel încât apa să nu se mai scurgă pe faţadele blocurilor, iar în perioada de iarnă să nu mai fie probleme cu ţurţurii. Potrivit legii, avem dreptul de a dărâma aceste şarpante în cazul în care proprietarii nu intră în legalitate“, a precizat viceprimarul Daniel Neacşu.

În acest moment, mai bine de un sfert din şarpantele construite de vasluieni nu deţin autorizaţie 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite