Zi de aleasă sărbătoare pentru credincioşii parohiei mehedinţene Halânga

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Episcopul în mijlocul enoriaşilor de la Halânga FOTO Episcopia Severinului şi Strehaiei
Episcopul în mijlocul enoriaşilor de la Halânga FOTO Episcopia Severinului şi Strehaiei

În această zi de sărbătoare, Preasfinţitul Părinte Nicodim, episcopul Severinului şi Strehaiei a slujit în mijlocul credincioşilor din parohia Halânga, protopopiatul Drobeta.

Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârşită  vineri, 2 februarie, de către Preasfinţitul Părinte Episcop Nicodim, fiind înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile de la strană au fost asigurate de către psalţii Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu-Severin. La sfârşitul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a instalat în funcţia de preot paroh la această sfântă biserică, pe Preacucernicul Părinte Daniel-Vasile Marinescu, preot la parohia Pluta, din protopopiatul Strehaia.

În cuvântul de învăţătură rostit de Preasfinţitul Părinte Episcop Nicodim, le-a vorbit despre însemnătatea acestei mari sărbători, a Întâmpinării Mântuitorului Hristos şi i-a urat mult spor pe calea mântuirii şi păstorire binecuvântată. Lăcaşul de cult a fost construit între anii 1920-1930 şi a fost sfinţit pe data de 12 octombrie 1930. Ierarhul de atunci P.S. Vartolomeu, Episcopul Râmnicului Noului Severin, i-a aşezat două hramuri: „Pogorârea Sf. Duh” şi „Sf. Ierarh Nicolae”.

Peste aproape 100 de ani, preotul Marius-Ion Porumbel, dimpreună cu toţi enoriaşii parohiei, avea să iniţieze ample lucrări de restaurare, care s-au făcut între anii 2006-2010, iar pe 17 octombrie 2010 sute de credincioşi veniţi de prin părţile locului au participat cu evlavie la resfinţirea lăcaşului de închinare şi la Sfânta Liturghie Arhierească.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite