Spitalul Judeţean Mehedinţi a achiziţionat aparatură performantă pentru tratarea cazurilor grave de coronavirus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aparatura a fost achiziţionată din fonduri europene, iar valoarea contractului este de peste trei milioane de lei. FOTO Corina Macavei
Aparatura a fost achiziţionată din fonduri europene, iar valoarea contractului este de peste trei milioane de lei. FOTO Corina Macavei

Ministerul Lucrărilor Publice anunţă că, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Spitalul Judeţean Mehedinţi a achiziţionat aparatură performantă pentru dotarea secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), în vederea tratării cazurilor grave de coronavirus.

Potrivit Ministerului, săptămâna aceasta au fost livrate 24 de monitoare şi două staţii la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Drobeta-Turnu Severin. Aparatura va monitoriza funcţiile vitale ale pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 care ajung pe secţia ATI.

„Ca urmare a unui efort de echipă realizat de specialiştii din cadrul AM POR - MLPDA, în mai puţin de o săptămână a fost modificat contractul de finanţare, iar, prin utilizarea procedurii de negociere fără publicare prealabilă, a fost încheiat contractul de achiziţie. Este primul astfel de lot livrat de furnizori, din aparatura achiziţionată prin fonduri europene, cu o valoare de peste 3 (trei) milioane de lei”, a transmis Ministerul Lucrărilor Publice.

Potrivit sursei citate, în următoarea perioadă vor ajunge la Spitalul Judeţean Mehedinţi şi aparate de ventilaţie, în completare faţă de cele achiziţionate de unitatea spitalicească.

MLPDA, prin AM POR, îi îndeamnă pe toţi beneficiarii care au contracte în derulare în cadrul Axei Prioritare 8 (Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale) să apeleze cu încredere la personalul AM POR pentru a identifica împreună soluţii similare şi rapide pentru cât mai multe proiecte, astfel încât să poată asigura tratament adecvat pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19.

POR este unul dintre programele operaţionale din generaţia 2014-2020 implementate în România, cofinanţate din fondurile europene structurale şi de investiţii şi gestionat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA), în calitate de Autoritate de Management.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite