RAAN se apropie de faliment. Severinul riscă să rămână fără căldură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare din Drobeta Turnu Severin, furnizorul de apă grea pentru Centrala de la Cernavodă, este la un pas de faliment. Asta ar însemna pierderea a peste 3000 de locuri de muncă, iar pe de altă parte municipiul Drobeta Turnu Severin ar rămâne fără căldură în această iarnă.

RAAN, aflată în insolvenţă din toamna anului trecut, riscă să intre în faliment întrucât până pe 20 septembrie trebuia să facă primele plăţi din planul de reorganizare, adică să achite 31 de milioane de lei către creditori, însă acest lucru nu s-a întâmplat întrucât regia nu a primit nimic la rectificarea de buget.

Creditorii au fost destul de îngăduitori până acum, dar se pare că băncile, care au de recuperat sume importante de bani de la RAAN, nu mai par dispuse să tolereze această situaţie.

Situaţia devine dramatică  pentru angajaţii regiei, care se tem pentru locurile lor de muncă. În plus, nu şi-au primit decât 25 la sută din lichidarea pe luna trecută. Surse din interiorul regiei spun că se pregătesc proteste, primul urmând să aibă loc în cursul acestei săptămâni.

Pe de altă parte, este pusă sub semnul întrebării şi încălzirea municipiului Drobeta Turnu Severin pentru această iarnă. Asa înseamnă ca 33.000 de locuinţe, 15 şcoli, 10 licee, 22 de grădiniţe, Spitalul Judeţean cu toate secţiile externe să rămână fără căldură.

„Situaţia nu e dramatică, e foarte grea. Sper din tot sufletul că o s-o trecem, la ora actuală toată lumea este informată asupra situaţiei şi ştiu că se fac eforturi pentru rezolvare. Aş sugera în acest moment să nu se creeze panică pentru că din punctul meu de vedere cred că problema se va rezolva”, spune Viorel Marian, administratorul special al RAAN.

Cea mai acută problemă este în momentul de faţă cea a stocului de cărbune la Termocentrala de la Halânga, care nu depăşeşte 20.000 de tone, în condiţiile în care livrările de cărbune abia asigură necesarul curent, CEO având de recuperat datorii foarte mari pentru cărbunele livrat. Fără posibilitatea asigurării stocului necesar de cărbune, conducerea regiei recunoaşte că există posibilitatea ca RAAN să nu poată asigura furnizarea agentului termic în acest sezon rece.

„Dacă nu se va relua furnizarea căldurii, probabil că se va opri în avarie centrala, ceea ce va duce la oprirea combinatului. Mai tragic este că faptul nu ştiu dacă în situaţia asta, şi sper să nu se întâmple. dacă putem asigura încălzirea pentru iarnă”, mai spune Viorel Marian.

Conducerea Primăriei Turnu Severin nici nu ia în calcul această posibilitate şi este convinsă că în cele din urmă se vor găsi pârghiile de rezolvare a acestei probleme.

„Eu cred că se va da dovadă de înţelepciune şi se vor găsi variante ca în această iarnă, municipiul Drobeta Turnu Severin să aibă căldură. Termoficarea este obligatorie pentru noi. Dacă RAAN-ul are probleme şi noi ştiam că are probleme, pentru anul viitor, noi am început deja demersurile să căutăm soluţii pentru a rezolva această problemă sub o altă formă, dar în această iarnă nu se pot lua decizii de acest gen”, a declarat Marius Screciu, viceprimarul municipiului Drobeta Turnu Severin.

După intrarea în insolvenţă, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare din Drobeta Turnu Severin a acumulat datorii de 130 milioane la furnizori, dar ca o piatră de moară atârnă şi datoriile către bugetul de stat, care sunt în jur de 40 de milioane de lei.

Citeşte şi:

Situaţie critică la RAAN: stocul de cărbune este aproape epuizat, nu sunt bani nici pentru salarii

Răzvan Nicolescu sesizează DNA cu privire la contractele de achiziţie a cărbunelui de la RAAN. Paguba: şapte milioane de euro

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite