PSD Mehedinţi dizolvă organizaţia de tineret cu câteva luni înainte de alegerile locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Stănică în mijlocul copiilor de la grădiniţa Montessori FOTO Corina Macavei
Florin Stănică în mijlocul copiilor de la grădiniţa Montessori FOTO Corina Macavei

Preşedintele executiv al TSD Mehedinţi, Florin Stănică, a fost executat de către conducerea PSD Mehedinţi, prin dizolvarea organizaţiei de tineret pe care o conducea, fiind deranjată de gestul acestuia de a oferi lapte şi corn unor copii de la o grădiniţă din Drobeta Turnu Severin.

Cu câteva luni înaintea alegerilor locale, PSD Mehedinţi îşi taie singur craca de sub picioare şi dizolvă organizaţia de tineret,  o organizaţie foarte puternică, care în toate campaniile electorale a avut un rol important. De altfel, PSD Mehedinţi a fost dintotdeauna invidiat de celelalte formaţiuni politice locale pentru faptul că a reuşit să capaciteze în rândul său foarte mulţi tineri, foarte activi în campaniile electorale.

Culmea este că organizaţia a fost sacrificată doar pentru că numai în felul acesta putea fi îndepărtat liderul acesteia, Florin Stănică, care a deranjat din câte se pare conducerea PSD Mehedinţi.

În nume personal, fără să implice în vreun fel partidul, a luat iniţiativa a de oferi în fiecare zi unei grupe de copii de la o grădiniţă din Drobeta Turnu Severin cornul şi laptele, în condiţiile în care programul guvernamental în judeţul Mehedinţi nu funcţionează de la începutul anului şcolar.

„Săptămâna trecută am luat decizia de a suţine prin fonduri proprii, o şcoală din judeţul meu, ducându-le copiilor alimentele de a căror aprovizionare ar fi trebuit să se ocupe Consiliul Judeţean Mehedinţi. Am fost surprins că un gest de normalitate a atras atâta atenţie. Consider că este de datoria noastră, a tuturor să-i sprijinim pe semenii noştri, cu atât mai mult cu cât aceştia sunt copiii de astăzi şi viitorii adulţi ce vor lucra în societatea de mâine. Mai mult decât atât, cadrele didactice care îşi fac datoria de dascăli într-un sistem oricum deficitar, trebuie susţinute în educarea elevilor într-un spirit participativ”, se arată într-un comunicat de presă semnat de Florin Stănică.

Culmea este că tocmai într-un partid social-democrat se petrec astfel de lucruri, unde în mod normal gestul acestuia trebuia apreciat. În plus, liderul PSD, Liviu Dragnea, a afirmat răspicat că vrea ca PSD să scape de eticheta de „continuator al Partidului Comunist”, dar iată că în Mehedinţi seniorii îl contrazic prin fapte.

image

„Ieri, 10 decembrie, a fost marcată în întreaga lume Ziua Internaţională a Drepturilor Omului. Instituţiile statului trebuie să apere drepturile omului, partidul social-democrat trebuie să apere drepturile omului. Tot ieri s-a luat o decizie de dizolvare a organizaţiei de tineret a PSD Mehedinţi, unde eu ocupam funcţia de preşedinte executiv. (...)Intenţia mea era să ofer copiilor gustarea de dimineaţă până în momentul în care Consiliul Judeţean avea să rezolve problema, în urma căreia copiii sunt principalii afectaţi. Nu ştiu cum un gest de normalitate a ajuns să deranjeze pe atât de mulţi, dar eu voi face în continuare ceea ce consider că trebuie să fac, ceea ce este pentru binele copiilor şi al comunităţii, în general”, se mai arată în acelaşi comunicat de presă.

Surse din cadrul Inspectoratului Şcolar Mehedinţi spun că directorul şcolii de care aparţine grădiniţa respectivă a fost chemat la ordin şi i s-ar fi pus în vedere să restricţioneze oferirea acestor produse copiilor de către Florin Stănică.

Preşedintele PSD Mehedinţi, Aladin Georgescu, conduce în momentul de faţă şi Consiliul Judeţean Mehedinţi, instituţia care trebuia să se ocupe de implementarea programului guvernamental „Cornul şi laptele” în Mehedinţi.

Vă mai recomandăm şi:

Ce trebuia să facă Consiliul Judeţean Mehedinţi şi nu a făcut. 22 de copii primesc lapte şi corn datorită unei iniţiative private

Şcolarii din Mehedinţi, bătaia de joc a şefilor din Consiliul Judeţean

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite