Premieră în presa românească: prima agenţie de presă online a comunităţilor istorice de români

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Echipa care a implementat acest proiect FOTO Corina Macavei
Echipa care a implementat acest proiect FOTO Corina Macavei

Prima agenţie de presă interactivă online a comunităţilor istorice din Serbia, Bulgaria, Ungaria şi Republica Moldova a luat naştere la Drobeta Turnu Severin. Agenţia „Români pentru Români” va furniza informaţii de actualitate din România, de interes pentru comunităţile istorice, pentru ca acestea să fie permanent la curent cu potenţialele schimbări care fac referire la ele, dar şi din alte state unde se află comunităţi de români.

Agenţia de presă “Români pentru Români” a luat naştere în cadrul unui proiect finanţat de Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni. Proiectul este implementat de Asociaţia “Cordelia” din Drobeta Turnu Severin pentru o perioadă de şapte luni, cu o valoare totală de 57.983 lei.

”Mi-aţi lipsit în această perioadă în care nu am reuşit să comunicăm ca şi coechipieri de mass -media. Venim cu o noutate – proiectul <<Români pentru români>>, care vizează înfiinţarea unei agenţii de presă interactivă, on-line dedicată românilor din comunităţile istorice. Este prima agenţie de acest tip, din România”, a declarat coordonatorul proiectului,  prof. univ. dr. Mirela Codruţa Stănişoară, la conferinţa de lansare a proiectului.

„Asociaţia Cordelia este beneficiarul proiectului <<Români pentru Români>>, o agenţie de presă on line interactivă. Este chiar o premieră aş putea spune în piaţa media românească pentru că este prima agenţie de presă dedicată comunităţilor istorice de români. Proiectul nostru se derulează pe o perioadă de şapte luni, din luna mai până în decembrie şi a fost o mare bucurie pentru noi cei care funcţionăm la Asociaţia Cordelia să obţinem finanţare pentru acest proiect. Era un vis mai vechi de-al nostru pe care am reuşit să-l punem în practică”, a spus Beatrice Popescu, preşedintele Asociaţiei Cordelia şi responsabil P.R. în cadrul acestui proiect.

În cadrul acestui proiect s-a realizat un site sub forma unei agenţii de presă, care să furnizeze informaţii din comunităţile istorice ţintă, o platformă inter-activă a site-ului care să permită comentarii din şi către comunităţile istorice de români, precum şi un spaţiu comun care să faciliteze schimbul de informaţii între comunităţile istorice aflate în ţări diferite şi ţara mamă, România.

„Platforma pe care noi le-o punem la dispoziţie vrem să reducă distanţa dintre românii din afara graniţelor şi românii din patria mamă. Asociaţia Cordelia are experienţă şi vom încerca să atragem fonduri de la românii din ţară pentru românii din afara graniţelor ţării. În demersurile nostre vom încerca să extindem această activitate trecând dincolo de comunităţile istorice de români, încercând să ne adresăm românilor de pretutindeni”, a spus şi Alexandra Dediu, vicepreşedintele Asociaţiei Cordelia şi referent al proiectului.

Agenţia www.romanipentruromani.org va oferi un ansamblu cât mai bogat şi complet de informaţii despre subiecte cât mai variate din viaţa cotidiană a acestor comunităţi.

Turnu-Severin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite