Preasfinţitul Părinte Episcop Nicodim, la întâlnirea cu jurnaliştii locali

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Episcopul Severinului şi Strehaiei la întâlnirea cu jurnaliştii
Episcopul Severinului şi Strehaiei la întâlnirea cu jurnaliştii

La reşedinţa episcopală din Drobeta Turnu Severin a avut loc miercuri, 13 decembrie 2017,  întâlnirea Preasfinţitului Părinte Episcop Nicodim cu reprezentanţii presei scrise şi audio-vizuale.

În cadrul acestei întâlniri, Presfinţitul Părinte Nicodim a dat citire pastoralei la Naşterea Domnului, care conţine mesajul de Crăciun şi Anul Nou al arhipăstărului către mehedinţeni.

Preasfinţitul Părinte transmite credincioşilor eparhiei să ia aminte la îndemnul Domnului
<<Hristos, Care spune: „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29). Toţi avem nevoie de linişte lăuntrică, de odihnă sufletească, pe care le putem dobândi dacă vom fi smeriţi, după modelul lui Iisus şi al sfinţilor, pe care i-a numit prietenii Săi. Se cuvine ca în această zi de sărbătoare să fim cu luare aminte la sfatul Sfântului Apostol Pavel, care scria filistenilor: „Nu faceţi nimic din duh de ceartă, nici din slavă deşartă, ci cu smerenie unul pe altul socotească-l mai de cinste decât pe el însuşi. Să nu caute nimeni numai ale sale, ci fiecare şi ale altuia” (Filipeni 2, 3-4). Virtutea smereniei este temelia vieţii creştine. Sfântul Apostol Petru spunea că „Dumnezeu le stă împotrivă celor mândri şi celor smeriţi le dă har” (I Petru 5, 5).>>

De asemenea, ierarhul a transmis binecuvântări pentru noul an: “Cu prilejul sărbătorilor Naşterii, Tăierii Împrejur şi Botezului Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, vă doresc tuturor multă sănătate şi bucurii duhovniceşti, iar în anul care vine, când vom aniversa centenarul Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, să aveţi parte de linişte, odihnă sufletească, împliniri şi mult ajutor de la Bunul Dumnezeu. Să trăţi cu toţii întru mulţi şi binecuvântaţi ani!”

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite