Peste 1.000 de cehi au sosit în Orşova pentru a participa la Festivalul Banat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turişti cehi în Gara din Orşova FOTO Alexandra Georgescu
Turişti cehi în Gara din Orşova FOTO Alexandra Georgescu

Gara din Orşova a fost luată cu asalt miercuri după-amiază de peste o mie de turişti cehi. Cu toţii vor lua parte zilele acestea la un festival organizat la Eibenthal, o localitate unde trăieşte o mică comunitate de cehi.

Trenul Blakan Express a preluat turiştii din Praga şi Brno marţi, la orele prânzului şi a ajuns miercuri, de Sfânta Marie, la Orşova, în jurul orei 14,00, doar cu un sfert de oră întârzire, după un traseu de 1.150 de km.

Cei 1.250 de oameni, care au călătorit cu acest tren, vor participa la Festivalul Banat din Eibenthal, o localitate de pe Clisura Dunării. Acest festival, sub sloganul „în România ca şi acasă”, aduce la Eibenthal formaţii de muzică de genuri diferite (rock, jazz, muzică electronică, ş.a), care sunt populare în Republica Cehă împreună cu fanii acestor formaţii.

Cehii vin aici să asculte muzica lor preferată, dar nu numai, ei doresc să interacţioneze cu membrii comunităţii cehe din România, comunitate care vorbeşte limba cehă. Pentru ei este senzaţional faptul că parcurg o mie de kilometri şi ajung în România unde se simt ca acasă pentru că în jurul lor toată lumea vorbeşte cehă.

“În Eibenthal locuiesc acum 180 de persoane. Pentru comunitate înseamnă tot mai mult, lumea se mobilizează tot mai bine, deja festivalul a ajuns la a şaptea ediţie. Localnicii se pregătesc cu colaci, brânză, miere, gem. Aceşti oameni se pot întoarce anul viitor ca turişti şi vin pentru peisaj, pentru traseele turistice din zonă, pentru faptul că se vorbeşte limba cehă în Eibenthal”, spune Tiberiu Pospisil, organizatorul festivalului.

Potrivit acestuia, 40 la sută din turiştii care au ajuns astăzi în gara din Orşova sunt persoane care au mai fost şi anul trecut la acest festival.

Capacitatea festivalului este pentru acest an de 1100 de fani şi 200 de membri ai celor 34 de trupe participante la festivalul care va ţine până duminică.

Până la Eibenthal, oaspeţii au fost duşi cu autocare şi microbuze, dar şi cu mici ambarcaţiuni.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite