O ambulanţă de la Vînju Mare ar fi putut da ocolul Pământului de cel puţin 13 ori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 80 la sută din ambulanţele parcului auto al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi au peste 350.000 de kilometri la bord. Recordul, adică 650.000 de kilometri, îl deţine o ambulanţă care deserveşte de şase ani substaţia Vânju Mare.

Parcurg zilnic sute de kilometri şi trebuie să ducă în siguranţă atât pacientul, cât şi echipajul medical. Ambulanţele Serviciului Judeţean de Ambulanţe Mehedinţi sunt însă într-un procent de 80 la sută destul de uzate, având la bord peste 350.000 de kilometri.

„În ceea ce priveşte siguranţa circulaţiei este o problemă. Nu mai corespund din punct de vedere tehnic, cu toate că şefii, domnii de la tehnic se ocupă, sunt învechite şi prezintă totodată un pericol public”, spune Gheorghe Cotârţă, şofer la Ambulanţa Mehedinţi.

Directorul tehnic al SJA Mehedinţi, Nicuşor Cîtu, spune că vehiculele sunt menţinute într-o stare bună datorită şoferilor ambulanţieri care au grijă de ele ca de ochii din cap.

„Nu mă sperie numărul de kilometri din bordul maşinilor, reuşim şi aici este şi meritul şoferilor ambulanţieri care lucrează pe ele pentru că i-am obişnuit cu un principiu: orice zgomot îl percepe să vină să-l anunţe pentru că astăzi o piesă distrusă şi neînlocuită mâine-poimâine atrage un întreg lanţ după ele. Probabil ăsta este unul dintr emotivele pentru care şi reuşim să le ţinem pe roţi”, spune directorul tehnic de la Ambulanţă.

Evident că numărul de kilometri parcurşi se reflectă şi în cheltuielile Serviciului Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi pentru piese auto şi reparaţii.

„De la începutul anului şi până la 31 august 2014, costul total al pieselor care au fost achiziţionate pentru atelierul propriu este de 310. 984 lei, la care se mai adaugă costurile reparaţiilor efectuate la atelierele din ţară de 64. 858 lei. E adevărat că şi vechimea lor este unul dintre factorii care contribuie la creşterea acestor costuri”, precizează Luminiţa Vrăbete, directorul economic al SJA Mehedinţi.

O ambulanţă de la Substaţia Vînju Mare deţine deţine recordul la numărul de kilometri parcurşi, cu 650.000 de km la bord, adică ar fi putut da ocolul pământului, de cel puţin 13 ori. Nici nu este de mirare că a reuşit să adune atâţia kilometri în condiţiile în care zilnic parcurge în medie 500 de kilometri, mai ales că după închiderea spitalului de la Vînju Mare toţii pacienţii au fost aduşi la spitalul judeţean din Turnu Severin.

„Dacă ne raportăm la numărul de kilometri parcurşi sigur avem ambulanţe achiziţionate la sfârşitul anului 2013 unde ne ducem la ordinul zecilor de mii, 30.000-40.000 de kilometri parcurşi până la momentul de faţă şi avem ambulanţele din generaţia 2008 – vârful de lance al Serviciului de Ambulanţă Mehedinţi este o ambulanţă de urgenţă care depăşeşte 650.000 de kilomtri la bord în acest moment. Este o ambulanţă care deserveşte substaţia Vânju Mare, kilometrii se explică prin faptul că fiecare intervenţie a ei în teren se finalizează cu aducere la spitalul judeţean”, mai spune inginerul Nicuşor Cîtu.

La bordul ambulanţelor se adună şi kilometrii parcurşi cu pacienţii până în centrele universitare de la Craiova, Timişoara ori Bucureşti, dar şi în centrele de recuperare din toată ţara.

Ultimele patru ambulanţe noi au fost aduse în decembrie 2013, iar acum SJA Mehedinţi speră să mai primească alte cinci noi vehicule, la ultimul lot repartizat de Ministerul Sănătăţii judeţul Mehedinţi nefiind prins. 

„S-au făcut demersurile necesare, sunt ferm convins că vom figura pe lista judeţelor care vor primi ambulanţe noi”, a mai spus directorul tehnic de la SJA Mehedinţi.

Citeşte şi:

Trei ambulanţe noi pentru judeţul Dâmboviţa

Directorul de la Ambulanţă, umilit de Marian Oprişan: „Crezi că ministerul a alocat trei ambulanţe că te chemă pe tine Vitalie Beţişor?”

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite