Marii contrabandişti de ţigări din Severin s-au specializat şi în plasare de monedă străină falsă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ţigări de contrabandă
Ţigări de contrabandă

Patru din cei mai cunoscuţi contrabandişti de ţigări din Drobeta Turnu Severin sunt cercetaţi de procurorii DIICOT Constanţa pentru contrabandă cu ţigări şi plasare de monedă străină falsă. În ultimele luni, aceştia au introdus în ţară 20.000 de dolari falşi.

Cei patru contrabandişti fac parte dintr-un grup infracţional organizat specializat în contrabanda cu ţigări şi plasare de monedă străină falsă, ancheta în acest caz fiind efectuată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism –Serviciul Teritorial Constanţa.
  
În cauză există suspiciunea că membrii grupării, începând cu anul 2014, au introdus din Serbia pe teritoriul României diferite cantităţi de ţigări pe care le-au distribuit în vederea punerii în vânzare pe raza mai multor judeţe, cu preponderenţă în sud-vestul ţării, arată procurorii DIICOT Constanţa.
   
De asemenea, există suspiciunea că o parte din membrii grupării, începând cu anul 2014 şi până în prezent au introdus în România sume importante de bani (20 000 USD), constituite din bancnote de 100 USD falsificate.
   
Bancnotele falsificate au fost puse în circulaţie pe teritoriul României, inclusiv pe raza judeţului Constanţa. Suportul de specialitate a fost asigurat în acest dosar de către Serviciul Român de Informaţii.


 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite