Generalul de brigadă Adrian Soci a primit post-mortem titlul de cetăţean de onoare al Severinului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Generalul de brigadă Adrian Soci, care a încetat din viaţă anul acesta chiar în noaptea de Înviere, după ce a suferit un atac cerebral, a primit titlul de cetăţean de onoare al municipiului Drobeta Turnu Severin. Aceeaşi distincţie a fost acordată şi plutonierului în rezervă Marian Alecu Boboruţă, rănit în timpul unei misiuni în Irak.

Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, a fost cel care a înmânat cele două distincţii, după ce consilierii locali au votat în şedinţa de vineri conferirea titlului de cetăţean de onoare post-mortem generalului de brigadă Adrian Soci şi plutonierului în rezervă Marian Alecu Boboruţă.

La eveniment au fost prezenţi soţia generalului Soci împreună cu mai multe rude şi prieteni, precum şi plutonierul în rezervă Marian Alecu Boboruţă.

Generalul Adrian Soci a fost un militar extrem de apreciat. Acesta s-a remarcat în special în misiunile externe la care a luat parte, în Afganistan, în 2005 şi 2008, el fiind şi decorat pentru meritele sale deosebite de preşedintele României, de şeful Statului Major General, dar şi de Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord.
Din octombrie anul trecut, generalul Adrian Soci devenise locţiitorul comandantului Diviziei 2 Infanterie „Getica“ din Buzău.

Adrian Soci era absolvent al Academiei Forţelor Terestre de la Sibiu şi urmase numeroase cursuri de specializare în domeniul militar atât în ţară, cât şi în străinătate. Din 2010, generalul era doctor în ştiinţe militare.  Originar din judeţul Neamţ, generalul de brigadă se stabilise împreună cu familia sa la Drobeta Turnu Severin, unde de altfel vroia să trăiască după ce se retrăgea la pensie.

Generalul de brigadă Adrian Soci a încetat din viaţă chiar în noaptea de Înviere, după ce, cu o săptămână în urmă, suferise un atac cerebral şi intrase în comă. Fostul comandant al Brigăzii 9 Mecanizate de la Constanţa a fost internat la Spitalul Militar Central, unde însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa. Adrian Soci avea doar 52 de ani şi o carieră militară de invidiat.

Cu emoţie a primit titlul de cetăţean de onoare din partea municipalităţii şi plutonierul în rezervă Marian Alecu Boboruţă. Acesta a fost rănit în timpul executării unei misiuni de patrulare în teatrul de operaţiuni din Irak, iar ulterior a fost încadrat în gradul II de invaliditate şi trecut în rezervă.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite