FOTO VIDEO Magazinele din Severin îşi întâmpină clienţii cu reduceri şi tot felul de surprize
0Magazinele din Drobeta Turnu Severin îşi aşteaptă cumpărătorii care vor să-l întâmpine pe Moş Nicolae cu o gamă largă de produse. Primii clienţii au început deja să apară, însă marea majoritate a severinenilor obişnuiesc să vină la cumpărături după ora 16,00.
De la jucării, dulciuri, obiecte de îmbrăcăminte, magazinele s-au aprovizionat aşa cum trebuie pentru a-şi întâmpina clienţii aşa cum trebuie. La primele ore ale dimineţii, vânzările au mers bine în Piaţa Mircea, unde s-au vândut foarte bine fructele. Spre după-amiază, severinenii se îndreaptă spre hipermarketurile din municipiu, unde la mare căutare sunt jucăriile şi dulciurile.
Toate hipermarketurile au pregătit surprize pentru clienţii care poartă numele Sfântului Nicolae, dar şi reduceri de preţ la o serie de produse. De exemplu, la Cora, sunt reduceri între 15 şi 20 la sută la torturi, la toată gama de şampanie şi băuturi, precum şi la toată gama de parfumerie.
“Pentru cei mici se găseşte absolut totul, începând de la jucării, decoraţiuni, dulciuri de sezon. Suntem pregătiţi cu produse vaste în gamă diversă, la preţuri acceptabile. Clienţii cumpără pentru copiii atât dulciuri, cât şi jucării, căciuliţe, mănuşi şi articole de décor”, ne-a declarat Veronica Carablais, manager serviciu casă la hipermarketul Cora din Turnu Severin.
Pentru prichindei, părinţii pot achiziţiona un urs de pluş de un metru cu 40 de lei, poneiul Pinkie Pie, care cântă şi scoate sunete amuzante cu 100 de lei, dar şi maimuţică interactivă cu 293 de lei. Multe fetiţe aşteaptă ca Moş Nicolae să le aducă celebra păpuşă interactivă Cicciobello, pentru care părinţii trebuie să scoată din buzunar 198 de lei, iar băieţii l-au rugat pe Moş să le aducă un pistol cu laser ori un robot din seria Beast Hunters.
Citiţi şi:
VIDEO A început goana după cadouri. Moş Nicolae aduce vânzări mai mari comercianţilor din Braşov