Cum şi-au dat mâna funcţionari corupţi din Mehedinţi şi Gorj pentru fraudarea fondurilor europene la APIA Mehedinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un nou caz de fraudă la APIA Mehedinţi. Procurorii DNA au trimis în judecată 11 persoane, cinci dintre acestea fiind acuzate că au obţinut pe nedrept de la APIA Mehedinţi subvenţii de o jumătate de milion de lei, cu ajutorul unor funcţionari şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale din Padeş (Gorj).

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat încheierea cercetărilor într-un dosar în care sunt vizaţi 11 inculpaţi pentru comiterea mai multor infracţiuni, respectiv folosirea de documente false pentru obţinerea de fonduri europene şi uz de fals, fals în declaraţii şi fals intelectual.

Anchetatorii au reţinut că, între anii 2011-2016, inculpaţii Ilie Nicolescu, Codruţa Guran, Adrian Ordeanu, Cosmin Băloi şi Nistor Buican Nistor „au depus, cu rea-credinţă, la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Mehedinţi, mai multe documente false, în scopul de a obţine în mod injust sprijin pe suprafaţă din Fondul European de Garantare Agricolă (în cadrul măsurii privind pajiştile alpine) pe suprafeţe de teren (în total 96,25 ha) pe care nu le deţineau în realitate“.

Din cercetări s-a stabilit că cei cinci inculpaţi au fost sprijiniţi de câţiva funcţionari. Astfel, procurorii au concluzionat că inculpaţii i-au determinat pe funcţionarii Primăriei Padeş (Gorj) să elibereze mai multe documente false din care rezulta faptul că aceştia sunt proprietari sau arendaşi ai unor suprafeţe de teren de pe raza comunei, înscrisuri fără de care nu ar fi putut obţine subvenţii de la APIA. „Practic, fermierii au declarat suprafeţe ce „aparţineau“ unei persoane care niciodată nu avusese în posesie terenul respectiv, aspect ştiut şi de funcţionarii Primăriei Padeş“, au mai reţinut anchetatorii.

Funcţionarii primăriei Padeş sunt Mihăiţă Troacă, primarul comunei la data faptelor, Ion Băloi, fost viceprimar, Niţă Argintaru, secretar, dar şi Haralambie Stoicănel, referent agricol în cadrul aceleiaşi instituţii.

De asemenea, primii cinci inculpaţi ar fi fost sprijiniţi şi de Ion Nicolescu şi Gheorghe Curelea, care, în calitate de inginer silvic-topometrist, respectiv expert topograf, au întocmit hărţi şi rapoarte de expertiză în care au inserat date nereale. Hărţile şi rapoartele întocmite de cei doi inculpaţi au fost depuse ulterior la APIA Mehedinţi.

Prejudiciul în acest dosar, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj, a fost calculat la 557.073 de lei, sumă cu care APIA s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite