Cum se pregătesc ouăle umplute cu creier la cuptor. Reţeta celebrei Sanda Marin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vă propunem astăzi un preparat delicios, uşor de gătit, după o reţetă din celebra carte de bucate a Sandei Marin.

Ingrediente: 7-8 ouă, un creier de viţel, sare, piper, 2 linguri smântână, miez de pâine, parmezan ras.

Mod de preparare:

Se fierb 7-8 ouă tari, se răcesc, se curăţă şi se taie în două în lungime. Se scot gălbenuşurile. Se curăţă un creier de viţel şi se ţine pe foc 10 minute în apă clocotită.

Se scurge după ce s-a răcit, se taie în bucăţi şi se freacă cu gălbenuşurile răscoapte. Se adaugă sare, piper şi smântână. Jumătate din compoziţie se amestecă cu miez de pâine muiat şi stors; cu acesta se umplu jumătăţile de ou, care se aşază unele lângă altele într-o formă rezistentă la foc, bine unsă cu unt.

Restul de compoziţie se subţiază cu puţină smântână şi se toarnă peste ouă. Se presară parmezan ras. Se dă forma la cuptor, la foc potrivit. Se ţine până ce începe conţinutul să se rumenească.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite