Cum era păcălit sistemul: prin emiterea către mai mulţi pacienţi a unor reţete duble, compensate sută la sută

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Una din locaţiile vizate de oamenii legii FOTO Corina Macavei
Una din locaţiile vizate de oamenii legii FOTO Corina Macavei

Procurorii estimează că prejudiciul creat în dosarul privind decontările ilegale prin Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Mehedinţi este de peste 800.000 de lei.

Miercuri dimineaţă, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au efectuat 10 percheziţii, în Mehedinţi, la domiciliile reprezentanţilor legali şi la sediile societăţilor administrate de aceştia, cu activităţi în domeniul farmaceutic şi prestări servicii medicale oncologice.

Oamenii legii efectuează cercetări într-un dosar care vizează mai multe infracţiuni de obţinere ilegală de fonduri, conflict de interese, spălare de bani, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

„În perioada 2014-2015 s-au obţinut fonduri ilegale de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Mehedinţi, fonduri alocate prin Programul Naţional de Oncologie, prin emiterea către mai mulţi pacienţi a unor reţete duble, compensate 100 la sută”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.

Prejudiciul estimat este de peste 800.000 de lei. Pe de altă parte, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Mehedinţi, Ion Mîţu, a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă că percheziţiile de astăzi nu au nicio legătură cu instituţia pe care o conduce şi că poliţia nu a făcut verificări aici.

Preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Mehedinţi, Ion MÎţu

Poliţiştii au ridicat mai multe documente pentru probarea activităţii infracţionale, înscrisuri ce vor fi expertizate de specialişti în domeniu.

Acţiunea  a beneficiat de sprijinul reprezentanţilor Direcţiei Judeţene de Informaţii Mehedinţi.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite