Ce substanţe foloseau strămoşii noştri romanii pentru îngrijirea părului. Din „trusa cosmetică“ nu lipsea sângele de şobolan

Militari romani FOTO destepti.ro

Dacă o vreme la modă printre romani a fost barba capabilă să sublinieze virilitatea şi prestigiul, cochetul Caesar a impus definitiv moda „ras şi tuns”. Igienic, însă un supliciu veritabil într-o epocă în care foarfecele şi bricele erau de fier şi săpunul nu se inventase încă.

Cei mai înstăriţi romani aveau proprii lor „tonsores” printre sclavi, dar toţi ceilalţi trebuiau să se ducă la dughenele bărbierilor (tonstrinae), unde îşi aşteptau ore în şir rândul, prilej de pălăvrăgeală, bârfe, cancanuri şi afaceri. Cei mai amărâţi se mulţumeau cu bărbierii instalaţi în străzile înguste şi aglomerate, unde orice îmbulzeală sau clipă de neatenţie îl costa pe bietul client câteva răni serioase pe obraz.

„E greu să ne închipuim azi cât de chipeşi puteau fi bărbaţii cu părul tuns în scări şi faţa brăzdată de cicatrici. Poeţii satirici descriu cu umor acru starea jalnică a clientului pe pielea căruia tăişul briciului trecea înspăimântător de ineficace, astfel încât ieşea din <<tonstrina>> parţial julit (adică ras), parţial jupuit (adică epilat) şi parţial jumulit (cu penseta)”, spune Melania C. Niculescu într-un articol apărut în almanahul „România Literară” (1988).

Barba cârlionţată a lui Hadrian

Unii, mai slabi de înger, recurgeau la felurite preparate pentru căderea părului, pe bază de grăsime de măgar, fiere de capră, sânge de şobolan, răşină şi smoală.

„Dintre toate animalele, numai ţapul e inteligent, căci trăieşte cu barba lui”, spunea poetul latin Marţial. Chinul rasului dura atât de mult, încât tot Marţial scria că atunci când se termina al doilea obraz, pe primul crescuse iarăşi barba.

Când Hadrian (117-138 e.n.) şi-a lăsat o barbă cârlionţată (pentru a masca fie o cicatrice urâtă, fie un neg), a fost imitat cu entuziasm şi moda a cunoscut un succes triumfal pentru un secol şi jumătate.

Şi bărbaţii apelau la peruci

Fie că foloseau peruci întregi (capillameus), fie că apelau doar la meşe (galerus), acestea erau un accesoriu ideal pentru a le ascunde calviţia. Perucile masculine erau de regulă de culoarea părului proprietarului. Dintre împăraţii Romei, Caesar, Caligula şi Domiţian s-au numărat printre cei care se împodobeau astfel.

Părul se purta scurt, imitându-l pe al suveranului, astfel că uneori trebuia şi buclat cu fierul. Deasupra se turna din abundenţă vopsele şi parfumuri. Apoi pe faţa clientului fercheş se aplica fardul, iar pe obraji şi frunte i se lipeau rondele de stofă („aluniţe”), care trebuiau să ascundă tarele dizgraţioase ale pielii sau să dea strălucire unui ten prea tern.

Vă mai recomandăm şi:

Cum se îmbrăcau cei mai bogaţi oameni din Roma antică: toga a rămas în istorie ca fiind veşmântul stăpânilor lumii

Cum era, de fapt, femeia romană. Motivul pentru care soţia lui Nero folosea laptele proaspăt de la 500 de măgăriţe în baia zilnică