Campanie de educare împotriva obezităţii
0
Direcţia de Sănătate Publică Mehedinţi în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Mehedinţi celebrează astăzi Ziua Europeană împotriva Obezităţii (ZEIO) şi organizează în perioada 18 mai - 28 mai a.c. campania de informare şi educare dedicată acestei zile. Summary
Ziua Europeană Împotriva Obezităţii (ZEIO) este o zi şi o campanie dedicată conştientizării acestei afecţiuni, care are loc în întreaga Europă în fiecare an, în a treia sâmbătă a lunii mai. Această zi reuneşte comunităţile medicale şi politice cu publicul în evenimente ce au loc în întreaga Europă.
Supragreutatea şi obezitatea reprezintă al cincilea risc de decese la nivel global. Datele publicate de EUROSTAT în noiembrie 2011 au arătat că în statele UE, între 8-25% dintre adulţi sunt obezi. Conform Comisiei Europene, aproximativ 3 milioane de şcolari din Europa sunt obezi şi aproximativ 85000 devin obezi în fiecare an. Obezitatea poate fi prevenită, iar lupta împotriva ei de la cea mai fragedă vârstă are cele mai mari şanse de reuşită.
Tema aleasă pentru celebrarea Zilei Europene Împotriva Obezităţii ZEIO pentru anul 2013 se referă la necesitatea intervenţiei conjugate a tuturor celor implicaţi în creşterea copiilor pentru adoptarea unor măsuri de prevenire a apariţiei obezităţii în rândul tinerelor generaţii. Scopul campaniei este sensibilizarea populaţiei în privinţa efectelor negative ale obezităţii asupra organismului tânăr, având ca element central colaborarea tuturor actorilor implicaţi.
Sloganul campaniei este „Împreună pentru creşterea unor generaţii fără greutate”. Obezitatea este de cele mai multe ori legată de factori ai stilului de viaţă ce pot fi preveniţi, în mod special obiceiurile alimentare deficitare şi sedentarismul. Adulţii trebuie să fie model pentru tinerele generaţii în adoptarea unui stil de viaţă cât mai sănătos.
„Obiectivele acestei campanii sunt: conştientizarea importanţei prevenirii obezităţii încă de la vârsta copilăriei, cu accent pe rolul familiei, informare privind situaţia actuală şi de perspectivă a prevalenţei obezităţii în rândul copiilor şi adulţilor şi conştientizarea tuturor actorilor implicaţi privind colaborarea în problematica obezităţii la copil”, a declarat medicul Cristina Chiriloiu de la DSP Mehedinţi.
Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică asigură coordonarea la nivel naţional a acestei campanii.