Bătrân de 77 de ani prins în timp ce fura carburanţi dintr-o parcare în Turnu Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu toţi bătrânii îşi petrec timpul liber plimbându-se prin parc, relaxându-se într-o staţiune ori având grijă de nepoţei. Ne-o demonstrează un severinean, care la vârsta de 77 de ani a reuşit să-i uimească şi pe poliţişti.

Poliţia municipiului Drobeta Turnu Severin a fost sesizată, prin Serviciul Unic de Urgenţă 112, despre faptul că în parcarea blocului C4 de pe str. Crişan se află o persoană care sustrage bunuri din autoturismele staţionate.

Imediat la faţa locului s-a deplasat echipajul de intervenţie din cadrul Biroului Ordine Publică al Poliţiei municipiului Drobeta Turnu Severin. De regulă, în astfel de cazuri oamenii legii sunt obişnuiţi să găsească persoane tinere, care fură carburanţi pentru a face rost de bani de buzunar ori pentru o plimbare gratuită cu autoturismul.

De data aceasta, hoţul era un bătrânel, destul de bine şcolit în ale furatului. Din acea parcare apucase să sustragă două buşoane de la rezervoarele unor autoturisme proprietatea lui R.I. şi L.D., ambii din Drobeta Turnu Severin, în scopul sustragerii de carburant. “Întrucât D.V. a fost identificat în această parcare şi cu autoturismul său s-a procedat la verificarea acestuia, în portbagaj fiind identificate mai multe recipiente din plastic care conţineau cantitatea de 9 litri carburant (benzină), un furtun şi buşoanele rezervoarelor autoturismelor menţionate”, spune Roxana Vişan de la Biroul de Presă al IPJ Mehedinţi.

Bătrânelul s-a ales cu dosar penal, dar rămâne de văzut dacă judecătorii vor decide să-l trimită după gratii.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite