Autorul agresiunii de la terasa „Fresh” fugise în Serbia. Sâmbătă a fost predat de sârbi în Vama de la Porţile de Fier I

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cornel Cătălin Neamţu, autorul agresiunii de la terasa „Fresh” a fost reţinut sâmbătă de poliţie. Bărbatul fugise în Serbia imediat după comiterea faptei, însă oamenii legii au reuşit în scurt timp să dea de urma acestuia.

Cornel Cătălin Neamţu, bărbatul care l-a înjunghiat miercuri pe un severinean în timp ce se afla la terasa „Fresh” din Drobeta Turnu Severin, a fost reţinut de poliţie.

Imediat după comiterea faptei acesta a fugit în Serbia, înainte ca poliţia să-l dea în consem la frontieră. În scurt timp, oamenii legii au reuşit însă să dea de urma acestuia în ţara vecină, iar în cursul zilei de sâmbătă a fost predat de autorităţile sârbe şi preluat în Vama de la Porţile de Fier I de o echipă de poliţişti de la IPJ Mehedinţi.
Cătălin Neamţu urmează acum să răspundă întrebărilor procurorului din acest caz şi este foarte posibil să apară şi surprize, având în vedere că la un moment dat poliţiştii stabiliseră că autorul agresiunii este un alt bărbat.

Cert este până acum că un alt individ a fost deja arestat pentru 30 de zile pentru complicitate la tentativă de omor, iar alţi doi complici sunt cercetaţi în stare de libertate.

Din cercetările desfăşurate de oamenii legii s-a stabilit faptul că între agresor şi victimă a  avut loc miercuri seară o altercaţie, pe terasa “Fresh” de pe Bulevardul Revoluţiei, ulterior fiind chemaţi şi cei trei complici. Agresorul i-a cerut lui Cornel Morariu suma de 100 de lei, iar când acesta  refuzat să-i dea banii, i-a chemat şi pe ceilalţi trei complici. În încheierare, agresorul a scos cuţitul şi l-a lovit pe bărbat în zona coapsei.

“Iniţial a fost un conflict spontan între autor şi partea vătămată. Se pare că se cunoşteau, sunt din zona schimbătorilor de valută şi în urma unui schimb de replici autorul a început să-l lovească şi a strigat şi la ceilalţi trei care iniţial rămăseseră în maşină. Ceilalţi trei şi-au oferit serviciile”, a precizat procurorul Fănică Cercel de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Judeţean Mehedinţi.

Victima a ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin, dar medicii de aici au reuşit să-i salveze viaţa. Va avea nevoie însă nevoie de 25 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Este foarte posibil ca autorul agresiunii, dar şi complicii acestuia să se fi aflat sub influenţa drogurilor în momentul comiterii faptei.

Citeşte şi:

Trei complici reţinuţi în dosarul severineanului înjunghiat la terasa „Fresh”

Un bărbat înjunghiat în timp ce se afla la o terasă din Drobeta Turnu Severin

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite