Adrian Duicu vrea din nou în libertate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Duicu
Adrian Duicu

Adrian Duicu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Mehedinţi, vrea să fie cercetat în libertate. Curtea de Apel Bucureşti judecă, luni, contestaţia lui Duicu la măsura arestării preventive, în dosarul în care este cercetat pentru fapte de corupţie.

Adrian Duicu, şeful Inspectoratului de Poliţie Mehedinţi, Ştefan Ponea, dar şi omul de afaceri Constantin Popescu, preşedintele PSD Orşova, au fost arestaţi preventiv în data de 4 aprilie, printr-o decizie luată de Curtea de Apel Bucureşti, la propunerea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Procurorii DNA au început urmărirea penală în cazul lui Adrian Duicu pentru trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, instigare la dare de mită, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, instigare la abuz în serviciu şi două infracţiuni de folosire a influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite.

Duicu a mai formulat luna trecută o cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauţiune, însă magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au respins cererea acestuia ca neîntemeiată, în ţedinţa publică din 10 iunie 2014.

Citeşte şi:

Referat DNA: intervenţiile lui Adrian Duicu la premier. Ponta: Nu l-am chemat pe Tobă să vorbească cu Duicu / Tobă: La activitate nu a participat domnul prim-ministru

Şeful de Cabinet al premierului Victor Ponta, audiat ca martor în dosarul în care Adrian Duicu este acuzat de corupţie

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite