Întâlnire regională a Cluburilor Leo din Oltenia, la Turnu Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Voluntarii Cluburilor Leo din Oltenia, respectiv din Drobeta Turnu Severin, Craiova şi Râmnicu Vâlcea, participă luni, 4 februarie, la un workshop la Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Turnu Severin.

Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta Turnu Severin găzduieşte astăzi, 4 februarie, o întâlnire regională a membrilor voluntari de la două cluburi Leo din Craiova, precum şi de la cluburile Leo din Drobeta Turnu Severin şi Râmnicu Vâlcea.

„Astăzi are loc un workshop şi o întâlnire a cluburilor Leo din regiunea sud-vest a Districtului 124 Leo România. Ţinând cont că sunt patru cluburi noi, constituite în urmă cu doi ani sau un an, împreună cu preşedintele Districtului 124 Leo România am considerat că este necesară o asemenea întâlnire, în care să prezentăm ceea ce înseamnă activitatea Leo la nivel de district în România, la nivel internaţional, care sunt oportunităţile pentru voluntarii Leo şi, de asemenea, se va face un schimb de experienţă între cluburi legat de proiecte. Totodată, li se vor prezenta şi proiectele naţionale ale Districtului Leo”, a declarat Pompilia Szellner, preşedintele fondator Lions Club Drobeta-Turnu Severin şi secretar al Districtului 124 Lions România.

La eveniment este prezent şi Eric Schweighoffer, preşedintele Districtul LEO 124 România şi preşedintele Leo Club Deva Sarmisegetuza.

Deşi sunt înfiinţate de puţină vreme, cele patru cluburi Leo din Oltenia au o activitate bogată şi apreciată în comunităţile în care activează.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite