Triathlonul Rowmania închide circulaţia timp de opt ore. Ce zone trebuie ocolite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noutatea ediţiei din 2013 a Festivalului Bărcilor cu Vâsle Rowmania este competiţia sportivă Delta Rowmania Triathlon, etapă a Campionatului Naţional de Triathlon, ce se va desfăşura la 1 septembrie în  Tulcea.

Concursul de triatlon presupune trei probe, adică înot, bicicletă şi alergare. Proba de înot se va desfăşura pe Lacul Ciuperca.

Traseul pentru biciclete şi pentru alergare

În baza autorizaţiei Primăriei Tulcea, traseul pentru biciclete este următorul: Lac Ciuperca (pista de biciclete) – traversare strada Lac Ciuperca – strada Isaccei – strada Unirii – strada Babadag (până în dreptul Şcolii gimnaziale Elena Doamna) – întoarcere strada Babadag – strada Unirii – strada Isaccei – Lac Ciuperca. 

Traseul pentru alergare este următorul: Lac Ciuperca (pista de alergare) – traversare strada Lac Ciuperca – strada Isaccei – în dreptul străzii Unirii, stânga pe Faleza Dunării – ieşire prin parcarea din dreptul Casei de Cultură a Sindicatelor – strada Isaccei – Lac Ciuperca.

Având în vedere acest lucru, pe 1 septembrie, între orele 8.00 şi 16.00 se va închide circulaţia pe aceste trasee, urmând a fi deviată pe rute ocolitoare.

Deoarece în perioada menţionată vor fi blocate parcările din zonele Sindicate, strada Gării, strada Unirii, zona City, conducătorii auto sunt rugaţi să elibereze zonele respective.

Măsurile de ordine publică, pe perioada desfăşurării festivalului Rowmania vor fi asigurate de peste 90 poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Tulcea.

Aceştia vor fi ajutaţi de reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Tulcea, Poliţiei Locale Tulcea şi 40 voluntari ai asociaţiei Ivan Patzaichin – Mila 23.

Recomandări pentru a nu deveni victime ale diferitelor infracţiuni

1. Aveţi grija de bunurile personale, banii, actele şi telefoanele mobile, acestea vor fi ţinute în genţi sau buzunare care au sisteme de siguranţă, în aşa fel încât să nu fie usor de sustras sau de pierdut.

2. Sumele importante de bani sau bijuteriile nu vor fi afişate ostentativ în locurile aglomerate.

3. Parcarea autoturismului se va face în locurile special amenajate sau în locuri iluminate pentru a se evita sustragerea diferitelor compomente ale autoturismului.

4. Pe bangheta din spate a maşinii, pe bordul acesteia sau în alte locuri vizibile din interiorul autorurismului nu vor fi lasate la vedere bunuri personale, indiferent dacă sunt sau nu de valoare. Pot reprezenta o curiozitate pentru infractori ducând astfel la distrugerea geamurilor sau portierelor maşinii.

5. Copiii nu vor fi lăsaţi nesupravegheaţi în locurile aglomerate sau în locurile de joacă.

6. Pentru a nu deveni victimă prin implicarea în vreun conflict spontan, e bine să evitaţi consumul de alcool sau anturajele unde deja s-au consumat astfel de băuturi.

7. Nu vă deplasaţi prin locuri izolate, puţin circulate sau în compania unor persoane pe care abia le-aţi cunoscut.

8. Deplasarea cu auto şi parcarea acestuia nu trebuie să îngreuneze circulaţia celorlalţi participanţi la trafic.

Mai citiţi şi:

FOTO Premieră: Triatlonul Rowmania va avea loc pe data de 1 septembrie. Cum te înscrii pentru „ştafeta în familie“

FOTO VIDEO Povestea lui Ivan Patzaichin, spusă în toată Europa: Rowmania a ajuns la ediţia a treia

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite