Bursa peştelui la Tulcea
0La finalul acestei săptămâni, la sediul Administraţiei Biosferei Delta Dunării au avut loc întâlniri în care s-a discutat oportunitatea organizării unei burse de peşte la Tulcea. Este vorba despre un amplu proiect discutat încă de acum câţiva ani, care prevede centralizarea şi monitorizarea tuturor capturilor de peşte din Delta Dunării.
Prefectul Lucian Simion, guvernatorul ARBDD şi preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea au discutat cu reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură despre realizarea acestui proiect gândit pentru beneficiul pescarilor din deltă.
„Pentru noi ca Agenţie, existenţa unei burse este foarte importantă pentru că în ultimele raportări anuale de capturi de peşte, se constată o scădere drastică. Drept dovadă, în ultimul an, s-au raportat 2500 de tone or noi considerăm că nu este posibil aşa ceva, potenţialul Deltei Dunării fiind mult mai mare, ceea ce ne face să credem că peştele se tranzacţionează pe alte căi“, a delcarat Cristinel Gherghişan, şef al ANPA.
Preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu, a declarat de curând că bursa de peşte trebuie realizată la Tulcea, dar costurile acestei investiţii trebuie regândite. În ceea ce priveşte reticenţa unor pescari din deltă faţă de această investiţie, preşedintele Teodorescu este de părere că acestora nu li s-a explicat corect şi concret cât de utilă este această bursă.