Funcţionar al Primăriei Văcăreni, trimis în judecată de DNA. Violeta Hagiu a falsificat mai multe acte pentru a obţine fonduri europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Violeta Hagiu FOTO Obiectiv Tulcea
Violeta Hagiu FOTO Obiectiv Tulcea

Violeta Hagiu, funcţionar la Primăria Văcăreni, a fost trimisă în judecată pentru că a încercat să obţină pentru un membru al familiei sale fonduri europene cu acte false.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată a Violetei Hagiu (fostă Dulgheriu), funcţionar în cadrul Primăriei comunei Văcăreni, judeţul Tulcea, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni.

Ea este acuzată de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată. De asemenea, funcţionarul public este acuzat de înşelăciune în formă continuată, două infracţiuni de fals intelectual, dintre care una în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată şi fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată.

Conform comunicatului DNA, în cursul anului 2010, funcţionarul public a ajutat o persoană din familia sa să obţină, fără drept, fonduri europene în valoare de 46.029,60 lei, prin procurarea unor documente contrafăcute, respectiv a tabelului centralizator al contractelor de arendă şi a unei adeverinţe, ambele emise de către Primăria comunei Văcăreni, precum şi a unui contract de arendare datat 24.06.2010.

Aceste documente au fost ataşate la dosarul unei cereri de finanţate depuse la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit – Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Tulcea. Prin cererea respectivă se solicita finanţarea unei ferme, în cadrul măsurii „Instalarea tinerilor fermieri”.

Adeverinţa a fost contrafăcută de inculpată, în calitatea sa de funcţionar public la Primăria comunei Văcăreni. De asemenea, inculpata a falsificat, prin plăsmuire şi tabelul centralizator al contractelor de arendă pretins înregistrat în evidenţele Primăriei, precum şi contractul de arendare din data de 24.06.2010, pretins încheiat între persoane făcând parte din familia inculpatei. Înscrisurile falsificate au fost ulterior folosite în susţinerea cererii de finanţare .

În perioada 2007-2010, a ajutat o altă persoană din familia sa să obţină, fără drept, fonduri europene în valoare de 86.463,7 lei şi fonduri din bugetul naţional în valoare de 31.884,2 lei, în calitate de titular al cererilor de acordare a sprijinului financiar în cadrul Schemelor de Plată Unică pe Suprafaţă înregistrate în evidenţele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Ea a formulat, în numele persoanei respective, declaraţii necorespunzătoare adevărului privind suprafaţa totală de teren arabil pretins deţinută în arendă, în vederea exploatării agricole şi a inserat date nereale în documentaţia de atribuire a subvenţiilor pe suprafaţă. De asemenea, s-a folosit o serie de documente contrafăcute. Astfel, aceasta a inserat menţiuni false în Registrul contractelor de arendă al Primăriei comunei Văcăreni,  menţiuni constând în înregistrarea fictivă a unor contracte de arendare inexistente şi de asemenea, a întocmit în fals 3 adeverinţe şi chiar a eliberat o adeverinţă prin care se atestau împrejurări nereale referitoare la suprafeţele de teren arabil deţinute în arendă de persoana care a beneficiat de finanţări.

Înscrisuri false

Înscrisurile prezentate de Violeta Hagiu cu ocazia accesării de fonduri sunt false, în sensul că persoana pentru care a făcut cererea nu a deţinut în arendă şi nu a exploatat în realitate suprafeţele de teren pentru care i-a fost acordate sprijin financiar agricol din bugetul Comunităţilor Europene şi din bugetul naţional.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Tulcea s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma totală de 118.347,9 lei, reprezentând contravaloarea sprijinului financiar acordat în baza cererilor de finanţare formulate în perioada 2007 – 2010, sumă din care 86.463,7 lei reprezintă plăţi din fonduri europene, respectiv FEGA şi FEADR, iar 31.884,2 lei reprezintă plăţi de la bugetul naţional.

Suma de 46.029,60 lei, cu care Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a fost prejudiciată în situaţia prim menţionată, a fost integral recuperată prin plata voluntară efectuată de către beneficiarul finanţării nerambursabile F.E.A.D.R.

Dosarul prezent a fost trimis spre judecare Tribunalului Tulcea. Inculpata a mai fost trimisă în judecată în alte două dosare în cursul anului 2013, în ambele dosare primind hotărâri de condamnare la închisoare cu suspendarea executării pedepsei.

 

Tulcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite