Despre comunitatea de italieni, la Casa Avramide

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Evenimentele au loc la Casa Avramide FOTO Adevărul
Evenimentele au loc la Casa Avramide FOTO Adevărul

Eşti invitat la vernisajul expoziţiei „ Emigrare la Integrare“ şi la prezentarea cărţii album „ Italienii din România. O istorie în imagini“. Evenimentele vor avea loc sâmbătă, 25 mai, la ora 16.00, la Casa Avramide din strada Progresului şi au fost orgazaizate de Institutul de Cercetări eco Muzeale, alături de Primăria Municipiului Tulcea, Complexul Europolis, Ansamblul artistic Baladele Deltei, Primăria Comunei Greci şi Şcoala Gimnazială Greci.

Prezenţa italienilor în România este mult mai semnificativă decât apare în multe din materialele specifice minorităţilor editate în ultimul timp: prezenţa lor specifică se simte şi azi în Bucureşti, Braşov, Caracal, Fălticeni, Roman, Tulcea, Iaşi, Câmpulung-Muscel, Ploieşti, Piteşti, Arad, Calafat, Sulina, Turnu Severin, Bacău, Neamţ, Cluj, Bistriţa, Suceava.

Un descendent de imigranţi italieni, Theodor Rosetti, a fost un jurist şi om politic român, prim-ministru al României în perioada 1888-1889 şi membru de onoare al Academiei Române.

Printre personalităţile italiene din România se numără: Adrian Marino, Antonio, Alfonso şi Carlo Cirillo, Vintilă Cossini, Altieri Zanvettor, Florin Bogardo, Mansi Barberis, Sorana Coroamă-Stanca, Alexandru Pesamosca, Ivanca Olivotto, Amelio Olivotto, Livio Bellegante, Mansi Barberis, Nicolo Girardi, Dante Viecelli, Virgil Toso, Puschiazis Vicenzo, Mădălina Coracin, Mihaela Profiriu Mateescu-Culluri, Horia Moculescu, Mişu Fotino, Ileana Stana-Ionescu, Angela Tomaselli, Cristian Ţopescu.
 
Asociaţia Italienilor din România - RO-AS.IT. - a fost înfiinţată în anul 1993, la Suceava, din iniţiativa unui grup de descendenţi ai emigranţilor italieni stabiliţi în zona Bucovinei,.

Obiectul de activitate consta în prezentarea de filme documentare, în organizarea de expoziţii de fotografie, grafică şi pictură, de cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie italiană.
 

Mai citiţi şi:

FOTO Tulcea cosmopolită, împărţită în cartierele etniilor: ce a mai rămas astăzi din vechile mahalale

Comunităţile etnice, la o cafenea culturală

Tulcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite