VIDEO Marile festivaluri muzicale europene, magnet pentru români. Pentru vara 2013 se anunţă deja concerte de zile mari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Festivalul de la Sziget, cel mai apreciat în Europa anul trecut. FOTO: Lavinia Bălulescu
Festivalul de la Sziget, cel mai apreciat în Europa anul trecut. FOTO: Lavinia Bălulescu

Sziget, Exit sau Rock am Ring sunt doar câteva dintre evenimentele muzicale europene care atrag în fiecare an sute de mii de fani din toată lumea printre care, desigur, şi mii de români. Iată ce urmează în 2013.

Cea de-a 21-a ediţie a Festivalului Sziget, care are loc în fiecare vară la Budapesta, pe insula care dă numele festivalului, se va desfăşura între 5 şi 12 august 2013. Evenimentul declarat anul trecut drept "cel mai bun festival major din Europa" a pus deja în vânzare biletele pentru ediţia următoare. Cel mai ieftin tichet, pe o zi, fără campare, costă 45 de euro, iar abonamentul de şapte zile, cu loc de campare, costă 199 de euro.

Ca de fiecare dată, organizatorii maghiari pregătesc, pentru numeroasele scene, muzică pe toate gusturile. Dintre numele cu "greutate", pentru 2013 au confirmat deja britanicii de la Blur. Festivalul are o audienţă totală de peste 300.000 de persoane la fiecare ediţie, punctul maxim fiind atins în 2009, când au fost confirmaţi oficial 390.000 de spectatori. Printre aceştia şi câteva mii de români, în fiecare an, mai ales bănăţenii şi ardelenii din vestul ţării fiind clienţi fideli.

VIDEO Britanicii de la Blur nu şi-au pierdut carisma chiar şi la 25 de ani de la înfiinţarea formaţiei:

Un festival studenţesc care a avut loc pentru prima oară în anul 2000, într-un orăşel din Serbia, a căpătat amploare de la an la an şi, între timp, a devenit unul dintre cele mai importante evenimente muzicale din estul Europei. Festivalul "Exit" de la Novi Sad are atuul unei locaţii inedite fortăreaţa Petrovaradin, fiind o destinaţie preferată în ultimii ani pentru tinerii petrecăreţi din Europa. În 2013, Exit va avea loc între 10 şi 14 iulie şi, deşi încă nu a fost aunţat niciun nume de artist, câteva exemple de la ediţiile trecute spun totul despre dimensiunea festivalului: The Prodigy, Snoop Dog, Duran Duran, Moby, Massive Attack, Iggy Pop, Garbage, Korn, Faith No More, Jamiroquai, Beastie Boys, The White Stripes şi mulţi, mulţi alţii. Biletele au fost puse deja în vânzare şi se pot găsi şi pe site-urile româneşti de ticketing. Abonamentul standard costă 282 de lei, pentru toate cele cinci zile, la care se adaugă, în caz de nevoie, un "camping pass", pentru încă 128 de lei.

Un alt festival frecventat de români este Novarock, de la Nickelsdorf, Austria, chiar la graniţa cu Ungaria. Eveniment de weekend, Novarock este programat anul acesta în 14, 15 şi 16 iunie, iar performerii au fost anunţaţi deja, cu nume mari pe afiş: Within Temptation, HIM, Kings of Leon, Korn, Kiss sau Rammstein. Cel mai ieftin bilet pentru toate cele trei zile costă 140 de euro, însă un bilet VIP, cu loc de campare, ajunge la 300 de euro.

De mulţi ani, românii nu se mai mulţumesc să meargă doar în ţările din imediata apropiere pentru a-şi satisface gusturile muzicale. Festivalurile "gemene", Rock am Ring şi Rock im Park sunt alte evenimente la care participă foarte mulţi concetăţeni. Cel mai mare eveniment muzical al Germaniei şi unul dintre cele mai vechi din Europa, cu prima ediţie în 1985 (ediţie la care au participat artişti ca Joe Cocker, Chris de Burgh sau U2), şi-a programat ediţia 2013, ca de obieci, în primul weekend al lunii iunie, adică între 7 şi 9.

Rock am Ring se desfăşoară la celebrul circuit automobilistic Nürburgring, iar Rock im Park are loc Nürnberg. Artiştii de pe afiş cântă în ambele locaţii, în zile diferite, iar pentru acest an au fost confirmaţi deja Bad Religion, Green Day, Korn sau The Prodigy, iar lista este în continuare deschisă. Pentru ambele locaţii, biletul de bază, cu loc de campare şi de parcare, costă 160 de euro.

VIDEO Best of Rock am Ring 2012:

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite