Una din cele mai mari bănci din România a fost sancţionată pentru că i-a reţinut unei cliente cu restanţe la credit „singurul mijloc de existenţă”
0O instituţie bancară aflată în topul băncilor din România s-a judecat cu Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Regiunea Vest pentru suspendarea unei deicizii care obligă banca să înceteze „o practică comercială incorectă”. Decizia Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului a fost luată după ce banca i-a reţinut unei cliente cu restanţe la credit salariul virat într-o lună pe card.
Printr-un proces deschis la Tribunalul Timiş Raiffaisen Bank a solicitat suspendarea unei decizii a Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Timiş care obligă banca să înceteze practica comercială incorectă. Totul a început în momentul în care Raiffaisen Bank a preluat de la o instituţie de credit un portofoliu de clienţi cu credite de persoane fizice. Printre creditori se afla şi o femeie din Timişoara care a contractat un credit în 2011.
Potrivit contractului de credit, rata lunară, cu scadenţa în data de 13 a fiecărei luni, a fost fixată la 725 de lei. În luna noiembrie a anului trecut femeia înregistra restanţe la plata ratelor, iar banca a trecut la compensarea restanţelor de peste 4.000 de lei pe care femeia le înregistra la plata creditului. Datoriile au fost compensate parţial prin „executarea” unui cont al clientei deschis la Raiffaisen Bank. Astfel, banca a recuperat din acest cont 2.159 de lei, rămânând să recupereze diferenţa de aproximativ 2.000 de lei. Potrivit comisarilor CJPC Timiş, banii au fost recuperaţi direct din contul de salariu, fără ca femeia să fie înştiinţată sau să îşi dea acordul. Astfel, în luna decembrie a anului trecut comisarii pentru Protecţia Consumatorului au întocmit un proces verbal în care au reţinut săvârşirea contravenţiei care a constat în „efectuare a unei tranzacţii bancare neautorizate urmare căreia reclamantei i s-a reţinut întreg salariul fără să autorizeze această tranzacţie”.
„Reclamanta (n.r. Raiffaisen Bank) a fost sancţionată contravenţional deoarece nu s-a comportat corect în relaţia cu consumatorul B R, încălcând principiul bunei-credinţe deoarece a reţinut întreg salariul acesteia virat în contul de la R B timp de o lună, salariul fiind singurul mijloc de existenţă al petentei. În motivarea dispunerii măsurii s-a mai reţinut că operatorul economic nu a respectat diligenţele profesionale care arată competenţa şi grija aşteptate, în mod rezonabil, de un consumator din partea comercianţilor, în conformitate cu practicile corecte de piaţă şi/sau cu principiul general al bunei-credinţe, în domeniul de activitate al acestora”, mai arată un document intrat în posesia „Adevărul”.
Potrivit legii fapta reţinută în procesul verbal de contravenţie este considerată practică comercială incorectă. Prin urmare, la începutul acestui an, Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului Timiş a emis o decizie prin care dispune încetarea de către Raiffaisen Bank a acestei practici. Documentul a fost contestat de bancă în instanţă, iar în cadrul unui proces deschis la Tribunalul Timiş, banca a solicitat suspendarea deciziei până la finalizarea litigiului de pe fond.
În cadrul procesului de suspendare a deciziei, Raiffaisen Bank a arătat că modul de acţiune al Protecţiei Consumatorului a încurajat neplata ratelor, după aplicarea sancţiunii de către Protecţia Consumatorului, clienta, care a cumulate datorii de peste 5.000 de lei, refuzând orice dialog cu banca. „Ulterior amendării de către CJPC Timiş, debitoarea in cauza nu a mai răspuns la telefon si nu a putut fi găsita de angajaţii băncii din departamentul de colectare a creanţelor. Niciun fel de cerere/amanare la plata nu a fost formulata de aceasta pentru rezolvarea amiabila a situaţiei si foarte posibil se va ajunge curând la executarea silita, in condiţiile in care in speţa creditul nu este garantat cu niciun bun mobil sau imobil, doar cu gaj general pe veniturile salariale”, se arată într-unul din documentele de la dosar. Raiffaisen Bank nu a reuşit să obţină suspendarea deciziei de încetare a practicii comerciale incorecte, pierzând procesul atât la Tribunalul Timiş, cât şi la Curtea de Apel Timişoara, unde sentinţa a fost emisă recent. Printr-un nou proces, banca poate cere anularea deciziei emise de Protecţia Consumatorului.