VIDEO Ultimul an din viaţa lui Ceauşescu. Cum a încercat Frontul Salvării Naţionale să-l înlăture legal pe dictator, la ultimul congres al PCR

Istoricul polonez Adam Burakowski, a prezentat în volumul său "Dictatura lui Nicolae Ceauşescu 1965-1989. Geniul Carpaţilor", cu lux de amănunte, ultima perioadă din viaţa fostului dictator comunist.

Anul 1989, ultimul din viaţa lui Nicolae Ceaşuescu, a fost un veritabil chin pentru preşedintele Republicii Socialiste România, atât din punct de vedere al relaţiilor externe, cât şi datorită apariţiei disidenţilor din ţară.

Atmosfera era deja înrăutăţită în 1988, an în care secţia română de la Radio Europa Liberă a început să difuzeze fragmente din „Orizonturi roşii”, scrisă de Ion Mihai Pacepa.

Au fost 12 asemenea episoade, care au fost urmărite de un număr mare de români. 

„Pe 26 ianuarie 1988, preşedintele Statelor Unite, Ronald Reagan, îi trimitea dictatorului român o scrisoare în care îşi exprimă îngrijorarea cu privire la nerespectarea drepturilor omului în România. Pe 5 februarie 1988 a sosit la Bucureşti locţiitorul secretarului de stat american John Whitehead, care i-a înmânat lui Ceauşescu personal scrisoarea din partea lui Reagan. Dictatorul a reacţionat foarte urât la această scrisoare”, scrie istoricul polonez Adam Burakowski, în „Dictatura lui Nicolae Ceauşescu 1965-1989. Geniul Carpaţilor”.

În februarie 1988, Ceauşescu i-a adresat lui Reagan o scrisoare în care afirmă că România se retrage unilateral din clauza celei mai faforizate în comerţul cu SUA. El spunea că „democraţia în România este mult mai bună decât cea din America”, aşa că americanii nu au dreptul să vorbească despre statutul minorităţilor naţionale de pe teritoriul României.

SUA a abrogat clauza naţiunii celei mai favorizate pentru România în vara anului 1988, iar din acea perioadă a început o perioada foarte rea în relaţiile Bucureştiului cu Whasington.

În ultimul an, Ceauşescu şi-a propus să-şi îmbunătăţească relaţia cu ţările din Lumea a Treia, călătorind în Ghana, Liberia, Guineea, Mauritania, Indonezia, Vietnam şi Mongolia. Au fost reluate contactele cu ţările din blocul sovietic iar ca apreciere faţă de atitudinea faţă de SUA, Andrei Gromînko, preşedintele Societului Suprem al URSS vine la Bucureşti pentru a-i înmâna lui Ceauşescu Ordinul „Lenin”.
 

Miting împotriva lui Ceauşescu cu peste 60.000 de persoane la Budapesta

Relaţiile au devenit însă glaciale cu Ungaria. Pe 27 iunie, la Budapesta a avut loc o demonstraţie împotriva îngrădirii drepturilor omului în România, la care au participat peste 60.000 de persoane. Ceauşescu a decis să închidă Consulatul Ungar de la Cluj. Guvernul ungar trimite o scrisoare lui Ceauşescu prin care i se cere preşedintelui să înceteze sistematizarea satelor din Transilvania. Ceauşescu îl invită pe Arpad Goncz la o întâlnire, la Arad, pentru a încerca să normalizeze relaţiile româno-maghiare.

Apariţia lui Mircea Dinescu, care aprecia "perestroica" şi "glasnostul"

Apare în ţară un alt oponent al lui Ceauşescu, poetul Mircea Dinescu. Acesta a fost invitat în URSS de Uniunea Scriitorilor Sovietici, care a vorbit în termeni elogioşi faţă de „perestroica” şi „glasnost”. La întorcerea în ţară, Dinescu i-a adunat în jurul său pe Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi Alexandru Paleologu (fost colaborator al Securităţii), cu scopul de a elobora un protest împotriva sistematizării satelor. Autorităţile româneşti au fost informate că Dinescu colaborează cu KGB-ul. 

Ceauşescu pleacă în vizită la Moscova, apoi în China şi Republica Democratică Coreană. 

„Securitatea îi urmărea pe oponenţi şi pe disidenţi, al căror număr creştea odată cu trecerea timpului, dar nu se făceau arestări masive şi nici măcar acţiuni de înfricoşare mai ample. Un rol important l-a jucat aici Iulian Vlad, care, presimţind probabil sfârşitul lui Ceauşescu, se străduia, cel puţin aceasta este părerea unora, să limiteze rolul Securităţii în acţiunile represive”, susţine Adam Burakowski.

Ultimul an pentru Ceauşescu: intră în acţiune grupul celor şase activişti pensionari În ianuarie 1989, a avut loc tradiţionala sărbătoare prilejuite de ziua de naştere al lui Ceauşescu. 

Intră în scenă câţiva activişti de partid pensionari, care şi-au trăit momentele de glorie în perioada lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Este vorba de Silviu Brucan şi Gheorghe Apostol, Constantin Pârvulescu şi Alexandru Bârlădeanu. Aceştia au elaborat un text care a intrat în istorie ca sub denumirea „Scrisoarea celor şase”.

„Spre sfârşitul anului 1988 Silviu Brucan a efectuat fără prea mari dificultăţi câteva călătorii în străinătate. A început cu capitalele occidentale, Whasington şi Londra, unde s-a întâlnit cu reprezentanţii guvernelor respective, informându-i despre iniţiativa sa şi a colegilor săi, cât şi cu ziarişti cărora le-a acordat interviuri. S-a dus apoi la Moscova, unde s-a întâlnit chiar cu Gorbaciov, cu care a vorbit despre situaţia din România. Brucan a plecat şi la Viena unde a acordat interviu pentru Radio Europa Liberă, Vocea Americii şi BBC”, mai scrie Burakowski.

Condamnarea la moarte al lui Mircea Răceanu 

La întoarcerea lui Brucan în ţară, veteranii complotişti s-au hotărât să treacă la ofensivă. Grupului i s-a alăturat şi fostul ministru al Afacerilor externe Corneliu Mănescu şi activistul pensionar Grigore Răceanu. Ion Iliescu nu era cooptat în gaşcă.

Autorităţile au trecut la acţiuni. Mircea Răceanu (fiul vitreg al lui Grigore Răceanu, absolvent al Institutului de Relaţii Internaţionale de la Mocova) fost arestat sub învinuirea de spionaj în favoarea Suatelor Unite. Mircea Răceanu era director adjunct la Secţia V din Ministerul Afacerilor Externe.

Pe 14 martie 1989, Radio Europa Liberă a difuzat „Scrisoarea celor şase”. Răceanu a fost condamnat la moarte, recursul a fost judecat 28 august şi soluţionat negativ. În favoarea lui Răceanu a intervenit şi preşedintele George Bush, care i-a adresat o scrisoare lui Ceauşescu. Aşa se face că pedeapsa a fost comutată la 20 de ani de închisoare.

„Disidenţii criticau situaţia în care se găsea RSR, atrăgând atenţia asupra nerespectprii hotărârilor Actului Final al Convenţiei de la Helsinki, asupra neconstuţionalităţii sistematizării satelor şi a legii antiavort. Ei apreciau negativ reconstrucţia centrului Capitalei. Vetranii mai atrăgeau atenţia asupra situaţiei materiale dramatice a populaţiei. Ei îi cereau lui Ceauşescu sistarea imediată a sistematizării rurale, restabilirea garanţiilor constituţionale pentru libertatea persoanei şi încetarea exportului de alimente. Scrisoarea se încheia cu următoarea asigurare: <Din momentul în care aceste măsuri vor fi luate, noi suntem gata să participăm într-un spirit constructiv la un dialog cu guvernul cu privire la căile şi mijloacele de a depăşi prezentul impas>”, a continuat Adam Burakowski. Aşadar, cei şase nu au cerut înlăturarea lui Ceauşescu.

Ceauşescu: "Fac jocul unor agenturi ale puterilor occidentale"

Pe data de 13 martie 1989, cu ocazia întrunirii Consiliului Politic Executiv, s-a discutat atât despre conţinutul scrisorii cât şi despre semnatarii acesteia.

Ceauşescu a spus că „sunt o adunătură de declasaţi, şi politic, şi social, şi moral şi te întrebi cum au putut aceştia ca, la un moment dat, să ocupe nişte funcţii!”. El i-a mai acuzat că fac jocul unor agenturi ale puterilor occidentale.

„Îşi aleg stăpâni pe cei care plătesc mai mult”, a tunat Ceauşescu.

Semnatarii scrisorii au fost supuşi unor măsuri represive printre care şi arestul la domiciliu. Gheorghe Apostol a fost singurul care s-a dezis apoi de conţinutul scrisorii, şi-a făcut autocritica printr-o altă scrisoare, astfel că a scăpat de domiciliul forţat.

Arest la domiciliu pentru Dinescu, Pleşu detaşat în Moldova

În 17 martie 1989, ziarul francez „Liberation” a publicat un interviu cu Mircea Dinescu, care l-a criticat pe Ceauşescu. Apoi, Dinescu a fost imediat înlăturat din rândul membrilor de partid şi i s-a aplicat măsura arestului la domiciliu, menţinut până în 22 decembrie 1989.

Zilele următoare, Andrei Pleşu, Geo Bogza, Alexandru Paleologu, Mihai Şora şi Ştefan Augustin Doinaş (şi el colaborator al Securităţii) s-au solidarizat cu Mircea Dinescu. Au publicat o scrisoare preşedintelui Uniunii Scriitorilor, ca atare au primit interdicţia de a mai publica pe teritoriul RSR.

Cel mai rău a fost tratat Andrei Pleşu, care, ca istoric de artă, pe 5 aprilie a fost trimis în provincie, în satul Tescani din judeţul Bacău.

În 4 aprilie 1989, în semn de protest împotriva încălcării drepturilor omului de către echipa lui Ceauşescu, Republica Federală Germania şi-a retras ambasadorul din România. 

Dumitru Mazilu, un nou oponent

Autorităţile au iniţiat ultima mare ofensivă propagandistică, legată de achitarea datoriei externe.

În iulie 1989, avea să fie lansat un nou oponent, Dumitru Mazilu (acesta avea să fie înlăturat de Iliescu, în timpul revoluţiei). A fost între anii 60-70 membru al nomenclaturii comuniste, fost comandant al Şcolii de Securitate de la Băneasa, secretar general al Asociaţiei Române pentru Naţiunile Unite.

Pe 10 iulie 1989, la Geneva, la o comisie pentru drepturile minorităţilor naţionale, a prezentat un raport critic la adresa lui Ceauşescu, care a ajuns şi la Europa Liberă.

„Deşi era dezinformat de colaboratorii săi cei mai apropiaţi, Ceauşescu şi-a dat seama în cele din urmă că în ţările socialiste se petrec schimbări atât de profunde încât situaţia devine periculoasă pentru el dacă rămâne singur...A început să-şi dea seama că, în Europa, sistemul comunist era ameninţat. La şedinţa din 21 august 1989, el le-a explicat membrilor CPEx că vrea să-şi exprime sprijinul faţă de forţele conservatoare din Polonia”, a mai afirmat Adam Burakowski.

A sărbătorit crearea RDG-ului cu Honecker

Pe 10 octombrie, în Ungaria a fost dizolvat PMSU, iar mai apoi s-a renunţat la denumirea de Republica Populară Ungară, care a fost înlocuită cu Republica Ungară.

Între 6 ş 8 octombrie, Ceauşescu a sărbătorit cu Erich Honecker a 40-a aniversare a RDG-ului. O lună mai târziu, pe 9 noiembrie, a căzut Zidul Berlinului.

În Cehoslovacia, pe 17 noiembrie, la Praga a avut loc o uriaşă demonstraţie, înăbuşită de forţele de ordine, dar care a reprezentat începutul „revoluţiei de catifea” care a dus la căderea sistemului comunist.

În Bulgaria, c participarea armatei, Teodor Jivkov a fost înlocuit cu Petar Mladenov.

La finalul lunii noiembrie, România a rămas ultima ţară comunistă europeană (în afara Albaniei) în care sistemul era încă neclintit.

Frontului Salvării Naţionale a trimis două scrisori la Europa Liberă

Între 20 şi 24 noiembrie 1989 a avut loc Congresul al XIV-lea al PCR.  Era ultima ocazie prin care Ceauşescu putea fi eliminat prin proceduri legale, el putând fi revocat de Congres. Acest lucru se dorea şi de cei de la Frontul Salvării Naţionale (FSN), care cu această denumire au trimis două scrisori la Europa Liberă (în 27 august şi 8 noiembrie)! Silviu Brucan spunea că scrisorile au fost redactate de Alexandru Melian, profesor la Universitatea de Bucureşti, dar care nu avea legături cu grupul care mai târziu, după căderea lui Ceauşescu, a format FSN-ului.

„Nicolae Militaru, într-un interviu acordat istoricului britanic Dennis Deletant în 1995, afirma că ideea publicării unor astfel de scrisori şi a semnării lor cu sigla FSN îi aprţinuse lui Ion Iliesscu, iar Melian nu făcuse decât s-o pună în practică. Este greu să apreciem cum s-au petrecut de fapt lucrurile. În scrisoarile difuzate de Europa Liberă, Frontul Salvării Naţionale îl îndeamnă pe delegaţii la Congresul Partidului Comunist Român să nu-l mai aleagă tot pe Ceauşescu secretar general –cu alte cuvinte, să-l elimine de la putere în mod legal”, a mai scris Adam Burakowski.

Nicolae Ceauşescu mai avea posibilitatea ca în cadrul Congresului PCR să anunţe retragera de bunăvoie, lăsând locul fiului său, Nicu sau lui Ilie Verdeţ. Ceauşescu a fost însă reales la al XIV-lea Congres.

În cele 87 de cuvântări, numele său a fost rostit de 673 de ori, iar al Elenei de 247 de ori.

Întâlnirea dintre Bush şi Gorbaciov din Malta, vizita lui Ceauşescu la Moscova

Între 2 şi 3 decembrie 1989, în apropierea coastei Maltei s-a organizat o întâlnire între preşedintele american George Bush şi secretarul general al PCUS Mihail Gorbaciov. Unii consideră că la aceste convorbiri s-a ajuns la semnarea seniţei lui Ceauşescu. 

A doua zi după venirea din Malta, Gorbaciov a luat parte la Moscova la întâlnirea conducătorilor statelor Tratatului de la Varşovia, la care a participat şi Nicolae Ceauşescu. Supărat de transformarea Partidului Socialist din Ungaria, Ceauşescu a citat din Lenin: „Oricât de puţini am fi, tot trebuie să ridicăm steagul”. Răspunsul lui Gorbaciov a fost un refuz. La plecarea de la Moscova, niciun lider sovietic nu l-a condus pe Ceauşescu la aeroport.

Paza frontierei trecere de la Armată la Miliţie

Pe 11 decembrie, cu ocazia unei şedinţe CPEx, s-a luat decizia ca paza de frontieră să treacă în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, ea fiind până atunci un resort al Ministerului Apărării Naţionale. Decizia a fost luată în urma raportului prezentat de Securitate care spunea că în ultimul timp s-au intensificat trecerile frauduloase ale frontierei – în ambele sensuri. În 1 noiembrie 1989, din România a fugit şi gimnasta Nadia Comăneci. Ceauşescu a încredinţat paza frontierei unui activist fidel, Tudor Postelnicu. Se pare că acesta nu mai avea încredere în Armată.

Începutul sfârşitului pentru Ceauşescu

Pe 15 decembrie 1989, la ora 8.00, un grup de enoriaşi maghiari s-au adunat în faţa Bisericii Reformate din Timişoara, pentru a împiedica evacuarea pastorului Laszlo Tokes. A început Revoluţia anticomunistă care a dus la căderea lui Ceauşescu...