Mesajul de Crăciun al mitropolitului Banatului, Ioan Selejan: „Fără lacrima ta, România va fi o ţară stearpă. Cine ucide o lacrimă, acela îşi ucide ţara“

Aşa cum se întâmplă de fiecare dată de sărbători, Mitropolitul Banatului, Ioan Selejan, s-a adresat credincioşilor ortodocşi, în timp ce episcopul Martin Roos a transmis mesajul pentru romano-catolicii din Timişoara.

Ioan Selejan, arhiepiscopul ortodox al Timişoarei şi mitropolit al Banatului, a transmis obişnuitat pastorală cu ocazia sărbătorilor de Crăciun.   

„Nu vă temeţi. Că, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David.” (Luca 2, 10-11) Prin mila lui Dumnezeu, însoţiţi de îngeri şi de colindele noastre româneşti, am ajuns azi la Cuibul din stâncă, la Peştera din Betleem. Şi, o, minune! Să cădem înaintea Celui care S-a întrupat din Fecioara Maria. Omul L-a aşteptat să vină într-un Cuib de stâncă, El a venit la noi şi ne cheamă să ne întoarcem în Casa Tatălui Ceresc, în Cuibul veşniciei.

Deschideţi azi uşa inimii să se umple de bucurie sfântă. Să ne împărtăşim din bucuria Maicii Domnului, a Dreptului Iosif, a îngerilor şi a păstorilor. Din taina acestui Praznic Sfânt izvorăşte bucuria acestei sărbători, numită de Sfântul Ioan Gură de Aur: „mama sărbătorilor creştine“.

Praznicul de azi are o dimensiune cosmică, pentru că în el se unesc în chip real Cerul şi pământul. În acest act din istoria mântuirii noastre un rol deosebit l-a avut Fecioara Maria, care s-a făcut scară pe care a coborât la noi, aici, pe pământ, Cel de Sus, Fiul lui Dumnezeu. Cuvintele rostite de Fecioara Maria către Arhanghelul Gavriil: „Fie mie după cuvântul tău!“ (Luca 1, 38), au fost cheia prin care Hristos a deschis porţile pământului. Fecioara Maria L-a aşteptat pe Împăratul Cerului să intre în lumea noastră, în casa noastră de ţărână.

Omul, această măreaţă catedrală pe care o zidise Dumnezeu pe pământ, ajunsese să fie pustiită de păcat. Clopotele ei nu se mai auzeau până la Cer. Omul căzuse în adâncul tăcerii, amuţise şi nu mai grăia cu Dumnezeu. Sub povara păcatului ascultam doar tăcerea din noi. Omul căzuse în singurătate, deşi viaţa lui nu era făcută din singurătăţi în doi, ci din comuniune binecuvântată. Omul nu-i o lacrimă ce moare, ci o floare pe care Dumnezeu o răsădeşte de aici, de pe pământ, în Rai.

Tinere, nu fi o lacrimă ce moare pe obrazul maicii tale, ci lasă-te răsădit în Rai, între florile veşniciei! Drept măritori creştini, Constatăm cu durere că în ultimul sfert de secol a mai murit o Românie. Iubită mamă, nu ucide lacrima de pe obrazul tău, ci las-o să cadă în ţărâna binecuvântată a acestui neam, ca din ea să crească o floare pentru Cer.

Fără lacrima ta România va fi o ţară stearpă. Cine ucide o lacrimă, acela îşi ucide ţara. Sunt unii dintre fraţii noştri care îşi ucid şi azi fiii, să rămână doar unul, să aibă de toate. Care dintre noi şi-ar lăsa părinţii să ne ucidă fraţii?! Iubite mame, înainte de a scoate sabia din teacă, întrebaţi-vă copiii dacă e bine să le ucideţi fraţii. Asistăm azi la un nou concept, acela de bioterorism – un atac la fiinţa neamului nostru. Doamne, Tu ai făcut să rodească Cerul în pântecele Fecioarei Maria. Te rugăm ca, prin harul Tău, să faci să rodească şi această ţară, în care a curs un râu de sânge, vărsat de feciorii binecuvântaţi ai neamului nostru, pentru reîntregirea patriei! Doamne, şi azi mai curg râuri de lacrimi şi de suferinţe. 

Opreşte, Doamne, curgerea, nu a timpului, ci a suferinţei! Iubiţii mei fii duhovniceşti, Brâncuşi, într-o zi de mare praznic, cântând la strana Bisericii strămoşeşti, şi-a trimis mintea la Cer, Dumnezeu i-a binecuvântat-o, iar când a ieşit din biserică a privit cu ochii săi ageri până în adâncul pământului. Şi apoi a oftat, zicând: Din acesta m-a plămădit şi pe mine Domnul. A luat o stâncă şi din ea a făcut şi el o Cuminţenie a pământului. N-a putut să-i dea viaţă, dar a reuşit o transmutare a materiei în cuminţenie. I-a dat acestei stânci o scânteie din cuminţenia românească. Doamne, câtă cuminţenie ai dat neamului nostru! Ne-ai făcut un neam cu-minte. 

ÎPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului 
   

Binecuvântează, Doamne, mintea tinerilor şi a celor ce conduc acest neam pe care l-ai dăltuit din stâncile Carpaţilor. Dumnezeu i-a deschis lui Brâncuşi pentru o clipă Cerul şi acolo a văzut cât de cuminţi stau maicile noastre în Cer şi aşa a purces la dăltuirea Cuminţeniei pământului. Doamne, când 

Ţi-ai trimis Fiul pe pământ noi eram singuri în noaptea istoriei. Somnul era una din cele mai profunde realităţi ale omului. Era noapte. O istorie cufundată în întuneric şi o lume cuprinsă de un somn adânc. Omul dormea punându-şi capul pe ale sale păcate. Şi totuşi, nişte păstori anonimi păzeau o lume cufundată în adâncul somn al păcatului. Doar ei, păstorii, erau treji. Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca ne mărturiseşte că îngerul Domnului a venit la păstorii din Betleem: „Şi iată, îngerul Domnului a stat lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor şi ei s-au înfricoşat cu frică mare” (Luca 2, 9).

Consemnează mai departe Sfântul Evanghelist că îngerul le-a adus vestea că S-a născut Mântuitorul lumii: „În cetatea lui David vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul” (Luca 2, 11). Iată cum i-a pregătit Dumnezeu pe păstori să primească vestea venirii în lume a Fiului Său: mai întâi prin înger, apoi i-a înconjurat şi pe ei de slavă. Dacă în faţa unui singur înger păstorii s-au înfricoşat cu frică mare, ce vom zice noi când vom fi, nu în faţa unui înger, ci în faţa Dreptului Judecător, Domnul nostru Iisus Hristos?! Păstorii au avut parte de arătare de îngeri, însă şi noi vom avea parte de vederea lui Hristos în lumina Dumnezeirii Sale. „Nu vă temeţi!” (Luca 2, 9) le spune îngerul păstorilor.
 

Astfel îi întăreşte să poată primi vestea aşteptată de mult timp de Adam şi de urmaşii săi. Vedeţi, îngerul nu coboară la Adam, în adânc, să-i ducă vestea, ci o aduce urmaşilor săi, păstorilor din Betleem. Hristos nu-l va uita nici pe Adam, cel din adânc, însă pentru el, cel frământat din ţărână, va coborî Însuşi Fiul lui Dumnezeu să-l ridice şi să-l aşeze din nou, acolo de unde căzuse în păcat. După ce le-a vestit păstorilor minunea şi le-a spus şi locul unde S-a născut Hristos, frica lor se transformă în bucurie mare: „Şi, deodată, laolaltă cu îngerul s-a văzut mulţime de oaste cerească, lăudându-L pe Dumnezeu şi zicând: Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu şi pe pământ pace, întru oameni bunăvoire” (Luca 2, 13-14). Aşa s-a petrecut întâlnirea dintre om şi îngeri, aici, pe pământ. 

Chiar dacă Sfântul Luca nu ne relatează, putem spune că păstorii împreună cu îngerii au ajuns la Peştera din Betleem. Adică o imagine de Mâine, când toţi oamenii şi îngerii vor cânta împreună: Slavă întru cei de Sus, lui Dumnezeu, în Casa Tatălui! Îngerii şi oamenii au fost creaţi de Dumnezeu pentru a fi împreună în Împărăţia Sa. Păcatul i-a despărţit pe oameni de îngeri şi de Dumnezeu. Iată, acesta era zidul dintre noi pe care a venit să-l dărâme Hristos. Mare a fost uimirea păstorilor când L-au văzut pe Fiul lui Dumnezeu odihnindu-Se pe braţele Fecioarei. O, binecuvântate braţe ale Fecioarei! Voi L-aţi legănat pe Fiul lui Dumnezeu, pe Cel de care nu cutezau să se apropie heruvimii şi serafimii. Hristos Se lasă legănat de braţele Fecioarei Maria. 

Îngerii I-au adus cântare Pruncului Iisus, iar păstorii, cred că I-au adus merinde. Păstorii şi-au împărţit merindea cu Dumnezeu. Câţi dintre noi ne împărţim azi merindea cu fraţii noştri care sunt greu încercaţi sub povara sărăciei?! Iubită soră creştină, când aduci o prescură la Altarul bisericii, te asemeni cu păstorii care I-au adus merinde lui Dumnezeu în Cuibul de stâncă. Această bucurie unică a Naşterii lui Hristos, adusă în lumea creată de Dumnezeu, cineva a dorit să o stingă. Era Irod cel Mare, regele iudeilor. 

Dacă îngerii I-au adus lui Iisus cântare de slavă, păstorii, merinde, magii, daruri de aur, tămâie şi smirnă, Irod, mai marele poporului, oare ce I-a adus lui Iisus Hristos? El I-a trimis ca dar o sabie şi mult sânge. Frânge, Doamne, sabia să nu mai curgă atâta sânge în lume! Atunci când Irod şi-a trimis oastea să caute Pruncul (cf. Matei 2, 13), este posibil să-i fi întrebat şi pe păstori: N-aţi văzut un Prunc până în doi ani şi pe Mama Lui? Păstorii n-au trădat. Păstorii nu L-au trădat pe Hristos, ci doar Iuda. 

De câte ori păcătuim, noi Îl trădăm pe Hristos şi Evanghelia Sa. Păstorii au fost martori şi mărturisitori ai Naşterii lui Iisus Hristos (cf. Luca 2, 9-18). Cinstiţi părinţi ai Sfintelor noastre Altare, Şi noi suntem, la fiecare Sfântă Liturghie pe care o săvârşim, martori ai Naşterii şi ai Învierii lui Hristos. Să-L mărturisim şi să nu-L trădăm pe El şi Evanghelia Sa. Iubiţi credincioşi, Omul este un caier de iubire din al cărui fir Dumnezeu vrea să-Şi facă mantie. O, cât de mult l-a iubit Dumnezeu pe om, încât a trimis pe Fiul Său în lume să-l întoarcă de pe cărarea iadului! În lumea de azi sunt atâtea săbii care fac să sângereze gândurile omului. Chiar dacă pacea pe pământ este relativă, vedem cum, de multe ori în istorie, a fost înfiptă sabia în gândul unei naţiuni. O dată strivit spaţiul mintal al omului el se aseamănă unui zbor cu aripile frânte. 

Doamne, binecuvântează şi păzeşte gândul naţiei române şi să nu mai auzim pe la porţile Europei cuvintele: Român, caut ţară! Iubiţi tineri, visaţi şi ziua, însă nu visul unei frunze ruginii de toamnă. Visul vostru să fie mereu la dulcea Românie şi nu uitaţi că Anul 1918 este parte din povestea fără sfârşit a neamului nostru românesc. Iubiţi fraţi şi surori în Domnul Din bucuria acestui praznic să vă împărtăşească Pruncul Iisus fiecăruia o fărâmiţă şi să nu o pierdeţi niciodată din viaţa frăţiilor voastre. 

Păziţi această bucurie sfântă a Naşterii Domnului, a întâlnirii cu Pruncul Iisus pe Care să-L duceţi şi în sălaşele dumneavoastră. Primiţi şi creşteţi un prunc în numele lui Iisus, Cel ce este Prietenul pruncilor. Rog pe Bunul Dumnezeu, la acest Praznic Dumnezeiesc, să-i binecuvânteze pe toţi fraţii noştri şi să-i mângâie pe cei ce sunt departe de ţară, pe cei din spitale şi din închisori, pe cei singuri şi nemângâiaţi. 

Să vă învrednicească Bunul Dumnezeu să petreceţi aceste Sfinte Sărbători în pace, cu sănătate şi bucurie şi să le ajungeţi încă mulţi ani! Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor".

Episcopul romano-catolic al Timişoarei, Martin Roos, a transmis credincioşilor mesajul său de Crăciun:

„Iar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său,născut dinfemeie... ” (Gal 4,4).

Dintr-o femeie s-a născut Isus Cristos pe acest pământ şi asemenea tuturoroamenilor, a văzut lumina zilei datorită unei mame. Prin întruparea Lui, Ela devenit unul dintre noi exceptând păcatul. Ca trimis al lui Dumnezeu Elîmpărtăşeşte însă soarta profeţilor. De exemplu soarta profetului Isaia, carela începutul cărţii sale exclamă astfel: „Boul îşicunoaşte stăpânul şi măgarul ieslea stăpânului său, dar Israel nu Măcunoaşte”. Acesteanimale le regăsim şi în staulul din Betleem. Ei sunt simbolul uneiavertizări, ne aduc aminte de cuvintele profeţiloradresate poporului aflat adesea în rătăcire şi nu sunt aşezaţi doar dedragul idilei în jurul ieslei Domnului. Pe lângă toată bucuria ce ne-o aduce,Sărbătoarea Crăciunului are un mesaj foarte profund. Crăciunul ne cheamă insistent, să-L recunoaştem pe Cristos Isus ca Cel, pe care Tatăl L-a trimisîn lume: „Pe El să-L ascultaţi”.

Dar, în aceste zile de sărbătoare nu putem uita de acea umilă femeie, care l-anăscutpe Fiul lui Dumnezeu şi care încă de la început a fost aleasă deEl, pentru a deveni mama Mântuitorului. Ea, Maria, este „fecioara curată, care floarea noastră, pe Cristos, ne-a adus-o”. Fie, ca în zilele care urmează, paşii să ne fieînsoţiţi de ocrotirea ei, şi să recunoaştem în ea o mijlocitoare puternică, prin care cu toţii să-L putem descoperi pe El, pe Mântuitorul nostru şi în final, să putem trăi în sufletele noastre „împlinirea timpurilor”şi „zorii unei noi lumi!”.

Celebrările acestor Sărbători sfinte ne readuc în conştiinţă misterul excepţional al Întrupării Fiului lui Dumnezeu. În felurite forme ni se vesteşte că ni s-a născut un Prunc: prin cuvintele profeţilor, prin vestirea Evangheliei, prin cântece, colinde şi rugăciuni, pe care le auzim în cadrul Liturghiei sau în propriile familii, acolo unde poate le şi cântăm, le rostim şi vorbim despre ele. Însă nu în ultimul rândaflămdespre Mântuitorul cel născut în comuniune cu toţi care sărbătoresc acest eveniment, împreună cu care ne regăsim, cu toţii, în casa lui Dumnezeu, în biserică şi în propriile noastre case.

Vouă tuturor, dragi credincioşi, care celebraţi cu bucurie Naşterea Mântuitorului Isus Cristos, Domnul să Vă dăruiască zile binecuvântate cu pace, cu reculegere şi bucurie. Cel care s-a născut „plinirea timpurilor” să ne dăruiască tuturor fericire veşnică şi viaţă din belşug".

Martin Roos, episcopul romano-catolic din Timişoara