Un bănăţean a lăsat Danemarca de dragul Timişoarei: „Sunt decis să încerc totul pentru a rămâne în România“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nimic nu-i putred în Danemarca şi, totuşi, un bănăţean care a lucrat acolo patru ani a hotărât să revină în România.

Sebastian Miron are 30 de ani şi s-a născut în Caransebeş. La 18 ani a venit în Timişoara, la Facultatea de Medicină, unde a învăţat timp de cinci ani Fiziokinetoterapie. Când a terminat facultatea, tânărul nu vedea un viitor în România, motiv pentru care s-a hotărât să îşi caute un loc de muncă în străinătate.

Germania, unde locuieşte sora sa, nu a fost foarte primitoare, legislaţia muncii fiind, cel puţin în 2007, protectivă cu cetăţenii germani. Între timp, Sebastian a cunoscut, pe Internet, un alt tânăr care se aflase în situaţia lui şi care plecase în Danemarca.

„El mi-a spus cum a făcut, că trebuie să găseşti un şef care să simtă că vrei să munceşti acolo şi să aibă nevoie de tine. Aşa că am trimis zeci de CV-uri în Norvegia şi Danemarca, iar în acelaşi timp mi-am trimis actele de studii, pentru a fi recunoscute şi acolo“, a povestit Sebastian Miron.

Lucrurile au mers foarte bine şi, la scurt timp, bănăţeanul a primit două oferte cu şanse de angajare aproape sigure: una în Norvegia, pe Cercul Polar, şi alta în Danemarca, la Slagelse, un orăşel aflat pe cea mai mare insulă a ţării, Sealand, unde se află şi capitala Copenhaga. „Alegerea a fost una practică, pentru că Danemarca este mult mai aproape de casă. În luna mai 2008, autorităţile daneze mi-au răspuns că am primit autorizaţia de practică. Imediat am transmis acest lucru secretarei de la spitalul din Slagelse, iar într-o săptămână mergeam deja la interviu. Mi-au trimis ei inclusiv bilete de avion“, şi-a amintit Sebastian.

Experienţa bate şcoala

După mai multe aventuri şi experienţe inedite, cum ar fi prima călătorie la Bucureşti, primul zbor cu avionul sau rătăcirea în aeroportul din Copenhaga, bănăţeanul a ajuns la interviul de la spitalul din Slagelse, iar o săptămână mai târziu era angajat. În primele trei luni a lucrat la spital doar în timpul liber, deoarece  a mers la şcoală pentru a învăţa limba daneză. În şase luni, fizioterapeutul se descurca deja în limba localnicilor, iar interacţiunea cu pacienţii l-a ajutat mult în acest sens.

Şefii l-au repartizat, pe rând, în mai multe secţii ale spitalului, acest lucru făcând parte din procesul de învăţare. Astfel, fizioterapeutul a interacţionat cu o gamă largă de probleme ale pacienţilor. „La medicină internă mi-a fost mai uşor, pentru că am făcut fiziokinetoterapie la Facultatea de Medicină din Timişoara, unde am învăţat foarte multe despre boli interne şi cum se pot recupera astfel de pacienţi. Am lucrat pe geriatrie, cu bătrâni, şi acolo am învăţat cel mai mult, erau toate afecţiunile posibile. Acolo mi-am perfecţionat şi daneza, pentru că odată ce îl înţelegi pe domnul Hansen, de 95 de ani, când vorbeşte fără proteza dentară, atunci înţelegi pe oricine“, a glumit bănăţeanul.

Sebastian Miron a început să lucrez şi cu cardiaci, care veneau de acasă pentru programul de recuperare. După un stent sau un infarct miocardic tratat, pacienţii din Danemarca sunt trimişi acasă în trei zile. După o săptămână, sunt chemaţi la spital înapoi, pentru a începe recuperarea. „Le vorbeam despre ce înseamnă recuperarea cardiacă şi le pregăteam antrenamentul. Secţiile le-am mai schimbat, însă cu cardiacii am lucrat constant, timp de aproape patru ani“, a povestit Sebastian. Experienţa muncii cu pacienţii cardiaci l-a făcut să înţeleagă că acest aspect, recuperarea cardiacă, este mult neglijat în România.

Înapoi în Banatul iubit

Chiar dacă avea un loc de muncă sigur şi bine plătit, Sebastian Miron a ştiut mereu că va reveni cândva în România, iar acum câteva luni a considerat că este momentul. „Am venit înapoi din mai multe motive. Cele evidente sunt familia, faptul că iubesc Timişoara şi vreau să locuiesc în Banat“, a mărturisit bănăţeanul, care este căsătorit de doi ani.

Pe lângă motivele sentimentale ale reîntoarcerii, nici elementul profesional nu este de neglijat. Sebastian vrea să aplice în ţară ce a învăţat în Danemarca, mai ales în ceea ce priveşte recuperarea cardiacă. „În ziua de azi, lumea este destul de informată şi, dacă ar fi fost vreo perioadă în care să încep cu acest domeniu, este acum. Peste cinci ani sunt sigur că vor fi mulţi oameni care vor face asta, iar dacă aş fi început acum cinci ani nu aveam nicio şansă“, a spus Sebastian, care a deschis un cabinet de fiziokinetoterapie, CardioKinetic, unde lucrează împreună cu un fost coleg de facultate.

Se ocupă de recuperare cardiacă

După doar două luni de la revenirea în ţară şi după aproximativ 16.000 de euro investiţi din economiile proprii, Sebastian şi-a deschis cabinetul, iar primii clienţi au fost prieteni sau cunoscuţi din galeria Politehnicii Timişoara. Fiziokinetoterapeutul vrea să atragă atenţia asupra importanţei recuperării cardiace. Bănăţeanul spune că oamenii care au fost operaţi pe inimă se simt aproape la fel de bine ca înainte, doar că mulţi nu conştientizează cât de mare este riscul ca în viitor să fac din nou un infarct sau să ajungă la un by-pass.

„Am fost puţin şocat să constat că în România sunt medici cardiologi speriaţi să-şi trimită pacienţii la recuperare. Toate studiile din ultimii ani spun cât de bun este efortul fizic, dozat, bineînţeles, pentru cardiaci, faţă de repaus sau de o simplă plimbare. Chiar dă rezultate! În Danemarca, am lucrat şi pentru Asociaţia Cardiacilor“, a spus Sebastian.

„Este dificil să îmi dezvolt afacerea aici, dar sunt decis să încerc totul pentru a rămâne în România.“

Deşi îi este greu să îşi facă o bază de clienţi, tânărul spune că nu se dă bătut şi e decis să încerce totul pentru a rămâne în România. „Mă aştept să vină momente dificile. Totuşi, cred că, în momentul în care faci ceva eficient, lumea va povesti şi altora despre tine“, este de părere tânărul întreprinzător.

Viaţa în Danemarca i-a consolidat bănăţeanului încrederea în sine. S-a lăsat de fumat, a început să facă sport şi a slăbit aproape 15 kilograme. „Ar fi fost o tâmpenie să fac această meserie la aproape 100 de kilograme, cât aveam acum cinci ani. Acolo am început să alerg şi a început să-mi placă. Dacă n-aş fi câştigat această încredere, n-aş fi putut niciodată să fac pasul: să plec de la un job bine plătit într-o ţară civilizată şi să revin în România, unde momentan trebuie să duc bani de acasă la lucru“, a încheiat Sebastian Miron.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite