Reţetă tradiţională din Ţinutul Banatului Cehesc. Cum se face Knedlo Vepro Zelo

Claudia Romana Rista, “Fata care Găteşte cu Flori”, cum este cunoscută, a aflat în satul cehesc Eibenthal, din sudul Banatului, cum se face Knedlo Vepro Zelo.

În satele Eibenthal, Ravensca, Şumiţa, Sfânta Elena, Gârnic şi Bigăr, din sudul Banatului, trăieşte cea mai mare comunitate de cehi din România. Este o comunitate care a reuşit ca, de-a lungul secolelor, să îşi păstreze limba, tradiţia şi cultura. Cehii de pe Clisura Dunării au fost printre ultimele populaţii colonizate în Banat sub Imperiul Habsburgic, cu începere din anul 1820. 

Acestui ţinut i s-a dus vestea peste hotare că se găsesc reţete ca acum 200 de ani, dar se şi mâncă ca la Praga. 

Bucătăria lor se aseamănă cu cea a cehilor din Boemia (regiunea din care au venit în Banat), însă aici îşi păstrează caracterul arhaic. Poate şi pentru că în Ţinutul Banatului Cehesc se vorbeşte limba veche, un grai dispărut în Cehia.

Claudia Romana Rista, “Fata care Găteşte cu Flori”, cum este cunoscută, a colindat şi acest ţinut special, pentru a culege reţete deosenite.

Ea a ajuns la Eibenthal, în singurul sat dunărean din Banat care este în Mehedinţi (a fost rupt din Caraş-Severin în 1968, la ultima reoganizare administrativ-teritorială).

“În Eibenthal se gătesc şi reţete noi, din Cehia, cum ar fi Svickova, o friptură de viţel cu sos de zarzavat şi ienibahar, ce se mănâncă cu frişcă şi gem de merişoare pe felii de lămâie. O delicatesă! Ca şi garnitură: Knedliky, care înlocuiesc pâinea. Mâncarea tradiţională este Knedlo Vepro Zelo, mâncarea naţională a cehilor”, povesteşte Claudia Romana Rista, în cartea de bucate pe care a scris-o. 
 

Găluşte, friptură de porc şi varză călită. Reţeta pemilor din Banatul Montan: Knedlo Vepro Zelo
 

Pentru această mâncare tradiţională, aveţi nevoie de găluşte ceheşti-Knedliky, un kilogram de cartofi, 200 grame de făină, un ou, o lingură de sare; coaste şi bucăţi mari de carne de porc ţinută la borcan în untură; un kilogram de varză murată, ulei de floarea soarelui sau untură de porc, o linguriţă de cimbru, două linguri de pastă de tomate.
 

Cine se gândea să fiarbă aluatul de pâine? Povestea găluştelor a început prin 1800 când un bucătar militar ceh a fiert aluatul de pâine, cuptorul fiind distrus în război. Knedliky fac deliciul orcărei mese astăzi, atât în satele pemilor din Banat, cât şi în Cehia. 

Pregătite din resturi de pâine – de patru tipuri, din făină de grâu sau din cartofi, găluştele pufoase se taie cu aţă însoţind preparate delicioase de carne cu mult sos. Knedliky sunt renumite în Cehia, Germania şi Austria, de unde s-au răspândit şi în Estul Europei.

„Cel mai bine este să fierbi din timp cartofii cu tot cu coajă în apă cu sare. Cât sunt calzi îi zdrobeşti uşor cu furculiţa şi îi laşi la răcit. <Dacă îi laşi două-trei ore la rece, ies găluştele mai bune>, îmi spune Augustina. Îi cureţi de coajă şi îi razi pe răzătoarea mică şi legi o compoziţie din făină, un ou şi sare. Din ea faci două-trei rulouri mai subţiri. Tai felii groase de tri-patru centimetri şi le fierbi, fie în apă cu sare şi puţin ulei, fie pe baie de aburi (bain-marie), în jur de şapte-opt minute. 

Le scoţi într-un castron, le ungi cu ulei şi le acoperi, să rămână calde şi să nu se usuce. Căleşti varza tocată mărunt în puţin ulei cât să lucească. Pui cimbru şi dacă nu lasă suficientă zeamă, adaugi apă. După ce a fiert minim o oră, adaugi pasta de tomate, aşa devine mai cremoasă. Scoţi carnea de porc din borcanul de untură şi o frigi la foc potrivit, într-o tigaie sau tuci, să se topească untura de pe ea. 

Serveşti festiv, pe un platou: aranjezi în mijloc varza călită şi pe margini feliile de găluşte şi bucăţile de carne”, explică Claudia Romana Rista.

Pentru pemi şi cehi varza şi cartoful sunt de bază. Pemii consideră cartoful “dar Dumnezeiesc”. 

“Când îl însămânţează, taie cartoful în patru, pun numai <colţul> în pământ. Acest obicei păstrat din vechime în Eibenthal şi Şumiţa s-a transmis şi la românii din satele învecinate. Pemoaicele duceau recolta în brente. Brenta este un coş alungit cu patru picioare şi două curele. Un fel de rucsac împletit migălos din beţe de alun, ce poate susţine patruzeci de kilograme. În trecut, Ravensca, Gârnic şi Bigăr şi aproape toate gospodăriile din Şumiţa erau renumite pentru meşterii brentari”, a adăugat “Fata care Găteşte cu Flori”.

Citiţi şi:

FOTO Ţinutul Cehesc din Banat: O enclavă care se încăpăţânează să supravieţuiască istoriei
 

Pui de baltă pregătiţi ca la Tomnatic, sat timişean întemeiat de coloniştii francezi în 1770