Proto-manele, neo-manele, manele-rock, etno-psihedelic, turbo-folk, noua hipstereală în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima ediţie Câta Festival se va desfăşura la Şag (lângă Timişoara), pe malul Timişului, în perioada 24-26 august.

Câta Festival s-a născut din dorinţa lui Radu Hambaraş, cunoscutul patron al terasei La Căpiţe din Timişoara. Spune că de câţiva ani a visat să facă un festival, la Şag, localitate aflată la 10 kilometri de Timişoara, pe malul Timişului.

Cândva, plaja de la Timiş a fost una din locaţiile unde evadau timişorenii pe timp de vară. Nu mai e demult aşa, iar paragina a pus stâpânire şi acolo... 

Radu Hambaraş s-a gândit să pună pe picioare un festival, care să readucă oamenii la Şag. S-a aliat cu actorul Ovidiu Mihăiţă, de la Teatrul Auăleu. Prima ediţie Câta Festival va avea loc între 24-26 august. Se doreşte un festival de folk mai aparte, în care se vor regăsi subgenuri precum etno-rock, psihedelic, turbo-folk, proto-manele şi neo-manele. 

„Habar nu am cum o să arate festivalul. Cred că line-up-ul e foarte interesant. E în zona asta etno, care mie şi lui Ovidiu Mihaiţă, cu care organizez festivalul, ne place foarte mult. Noi ne străduim să arate bine. Festivalul se desfăşoară acolo unde au fost plajele pe vremuri, după revoluţia s-a deschis aşa-zisul Monte Carlo. Am şi măsurat, de la Catedrală până acolo sunt 11 kilometri. Şi cu taxiul poţi să ajungi cu 35 de lei. Bicicliştii vor avea acces gratuit, pentru că vrem să promovăm acest mijloc de transport. Oamenii vor auzi etno. Etno-psihedelic, etno-rock, etno-pop, totul e legat de etno”, a declarat Radu Hambaraş.

În prima zi, pe scena vor concerta Domino din Sibiu, care cântă erno-rock, rockerii timişoreni de la Survolaj şi head-linerii Baba Zula, adepţii genului psihedelic. 
 

A doua zi, vin sârbii de la Pero Defformero, care cântă turbo-folk. Urmează neo-manelarii Impex şi apoi Subcarpaţi. 
 


În ultima zi, va putea fi ascultat Rodion G.A., tatăl muzicii electronice româneşti, bulgarii de la Kottarshky&The Rain Dogs, iar în final, cireaşa de pe tort, Nelu Vlad şi formaţia Azur. Este considerată prima formaţie care a tratat maneaua lăutărească în manieră pop.

După ce se încheie concertele de pe scenă, va avea loc un foc de tabără unde, în loc de DJ-i, vor fi concerte live. În prima seară vor cânta Artan şi „Suedezu” de la Partizan, a doua seară va fi rezervată lui Călin Pop, solistul trupei Celelalte Cuvinte, iar în ultima seară vor cânta Berti Barbera şi Nicu Patoi. 

Cât despre trupele post şi neo-manele, Hambaraş a explicat. „Pe Azur i-am auzit acum ani de zile, cântau pe terase nişte piese pe care nu le apreciam pe vremea aceea. Însă acum este o revenire. A devenit aşa un fel de modă. Manelele ne-au invadat, dar sunt chiar intelectuali, cum e şi fiul lui Dinescu şi fiul lui Hano Hofer, de la Nightloosers, care cântă în trupa Impex. Ei cântă aşa-zisul gen neo-manele. Post-manele. Iată că s-au adunat o mână de intelectuali care au zis că ajunge cu manele astea, însă totuşi muzica lăutărească are valoare”, mai spus Hambaraş.

Interesant este că cei care aleg să meargă la Şag cu bicicletele vor avea intrare liberă. Pentru cei care ajung motorizaţi pe malul Timişului, biletul pentru o seară costă 35 de lei, iar abonamentul pentru festival 75 de lei. Tot pe gratis, pe bază de buletin, vor putea intra şi locuitorii din Şag.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite