Premieră pentru România. Universitatea de Vest din Timişoara şi-a deschis birou la Parlamentul European

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Europarlamentarul Cristian Buşoi şi Marilen Pirtea, rectorul UVT
Europarlamentarul Cristian Buşoi şi Marilen Pirtea, rectorul UVT

Universitatea de Vest din Timişoara este prima universitate din România care îşi deschide un birou în inima Europei, la Bruxelles.

Universitatea de Vest din Timişoara va avea un reprezentant permanent în Parlamentul European de la Bruxelles, care se va ocupa de tot ce înseamnă promovare şi relaţii cu organismele de finanţare din inima Europei, dedicate educaţiei şi cercetării. 

Este vorba de Manuela Gârboni, doctorand la Universitatea de Vest cât şi la Universitatea Libere din capitala Belgiei. 


Nu se mai alocă bani pentru fiecare ţară, nu vom mai intrăm în competiţii naţionale. Trebuie să intrăm în competiţii cu alte universităţi puternice, europene, şi nu avem cum să facem acest lucru decât dacă suntem acolo, dacă ei ştiu de noi, dacă suntem prezenţi la evenimente de profil din Bruxelles. Ne dorim o apropiere de tot ce înseamnă organismele de finanţare în domeniul cercetării şi educaţiei de la Bruxelles”, a declarat Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest.


Manuela Gârboni îşi va desfăşura activitatea pentru Universitatea de Vest în cadrul biroului europarlamentarului Cristian Buşoi.
 

Cred că este un pas important, iar roadele se vor vedea într-un timp nu foarte lung. În esenţă, doctoranda de la Universitatea de Vest va avea un statut de colaborator permanent al cabinetului meu de europarlamentar. Va avea acces permanent în Parlamentul European”, a spus Cristian Buşoi.

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite