Nicolae Robu, în Singapore, la cea mai mare conferinţă a primarilor organizată în lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Timişoarei a făcut un rezumat, pe Facebook, al prezentării pe care a făcut-o la masa rutundă de la World Cities Summit and Mayors Forum, din Singapore.

Nicolae Robu a participat la World Cities Summit and Mayors Forum, din Singapore, cea mai mare conferinţă a primarilor organizată în lume. Primarul Timişoarei a postat pe Facebook un rezumat al prezentării pe care a făcut-o oraşului de pe Bega. După ce a trecut în revistă datele generale, primarul a venit în actualitate şi a prezentat strategia sa de dezvoltare a oraşului.

“Timişoara îşi dezvoltă cele doua parcuri industriale, asigurând facilităţi foarte atractive pentru investitori.Îşi modernizează infrastructura de trafic, îşi modernizeaza reţelele de utilităţi, se eficientizează din punct de vedere energetic, îşi modernizează şi dezvoltă infrastructura şcolară, prin reabilitarea clădirilor vechi şi construcţia de noi clădiri, dar şi prin îmbunătăţirea dotării tehnice. Îşi modernizează şi dezvoltă infrastructura medicală, prin reabilitarea clădirilor vechi şi construcţia de noi clădiri, dar şi prin îmbunătăţirea dotării tehnice. Îşi modernizează şi dezvoltă infrastructura sportivă, prin reabilitarea elementelor infrastructurale existente şi realizarea altora noi (ex: Sala Polivalenta de 3.000 locuri). Îşi modernizează şi dezvoltă infrastructura culturală, prin reabilitarea elementelor infrastructurale existente şi realizarea altora noi (ex: Amfiteatrul în aer liber din Gradina de Vară Capitol, cu 1.200 locuri, Sala Polivalenta, cu 3.000 locuri). Îşi reabiliteaza centrul istoric, transformandu-l în zonă pietonală. Se înfrumuseţează, prin reabilitarea malurilor Begăi, a parcurilor şi monumentelor şi prin crearea de noi parcuri şi monumente”, s-a lăudat Nicolae Robu.

La congres au luat parte 250 de participanti, toţi primari de oraşe importante în ţara lor.
 

Primarul a început vizita în Extremul Orient, în Vietnam, unde a semnat cu preledintele Comitetului Municipal Da Nang acordul de cooperare şi prietenie între Timişoara şi Da Nang (oraş cu peste 1 milion de locuitori).

A vizitat Hi-Tech Park, care se întinde  pe 1.500 hectare!, şi a avut o întâlnire cu presedintele Universităţii din Da Nang (universitate cu 85.000 de studenti!).

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite