FOTO A treia duminică de proteste împotriva proiectului Roşia Montană, la Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Părinţi şi copii, împreună la protest. FOTO: Vali Silaghi
Părinţi şi copii, împreună la protest. FOTO: Vali Silaghi

Mai puţini decât în precedentele două duminici, dar la fel de zgomotoşi, timişorenii care nu sunt de acord cu proiectul actual al exploatării de la Roşia Montană au ieşit din nou în oraş.

La ora 17.00, ora anunţată pentru protest, doar aproximativ 200 de persoane s-au strâns în centrul oraşului, cu numeroase pancarde şi scandări. Numărul manifestanţilor a crescut până aproape la 300, conform estimărilor Jandarmeriei, iar oamenii au pornit într-un marş care a avut ca punct final Piaţa Unirii. Acolo, de o săptămână, sunt instalate mai multe corturi ale protestatarilor, alături de mai multe mesaje împotriva proiectului Roşia Montană sau a clasei politice.

Din centru, manifestaíi au plecat într-un marş (neautorizat) spre mall, apoi pe calea Circumvalaţiunii şi înapoi spre Piaţa Unirii, pe strada Gheorghe Lazăr înapoi spre piaţa care este cartierul genreral al mişcării de protest. Dacă o parte din traseu a fost parcurs pe trotuar, în mai multe puncte manifestanţii au blocat carosabilul, spre nemuţumirea şoferilor şi spre disperarea jandarmilor şi poliţiştilor de la rutieră, care au avut de lucru pentru fluidizarea traficului.

În Piaţa Unirii, muzica a fost mai puţină decât duminica trecută, iar mai mulţi participanţi au luat cuvântul la megafon, explicându-le celor prezenţi motivele pentru care se protestează la adresa proiectului Roşia Montană. 

La primul miting, acum două săptămâni, s-au strâns aproape 1.000 de persoane, iar la cel de acum o săptămână, cu muzică ad-hoc în Piaţa Unirii, a strâns aproape 2.000. Protestele vor continua, pentru că 

autorizaţia este valabilă zilnic până la finalul anului 2013.


Citeşte şi:

Societatea Timişoara despre Roşia Montană: "Adevărata mină de aur este posibilitatea pe care o avem, dar nu o folosim"

FOTO VIDEO Artiştii din Timişoara au avut spectacol la protestul „Salvaţi Roşiană Montană”. Manifestanţii au blocat circulaţia în faţa Primăriei

FOTO Proiectul "Roşia Montană", contestat şi la Timişoara

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite