Cine sunt tinerii care s-au plasat în fruntea protestelor de la Timişoara. Una dintre vocile străzii, tânărul care a făcut înconjurul Europei cu „ia-mă nene”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La fel ca în celelelate oraşe ale ţării, mii de tineri din Timişoara au ieşit în stradă pentru a fi solidari cu victimele tragediei din clubul Colectiv, dar şi pentru a protesta împotriva sistemului. În lipsa unor revendicări clare şi a unor lideri bine definiţi, un grup de tineri şi-au asumat să fie „vocea străzii”. Unul dintre ei, Bogdan Budai, tânărul care s-a săturat de viaţa în multinaţională şi a plecat să viziteze Europa fără bani.

Mii de tineri au ieşit joi, pentru a doua seară la rând, în Piaţa Operei petru a protesta împotriva sistemului. Dacă în seara de miercuri au lipsit tinerii, pentru joi s-au cristalizat şi câteva voci care s-au plasat în fruntea mulţimii. Tinerii, dotaţi cu portavoci, au făcut apel la cei prezenţi, înainte de toate, ca protestul să fie unul paşnic. Apoi „vocile străzii” au făcut apel la cei prezenţi să facă liste cu revendicări pentru a putea fi citite.

Revoluţionarul Corneliu Vaida, vehiculat în Timişoara pentru o candidatură la Primăria Timişoara din partea Partidului M10, înfiinţat de Monica Macovei, a venit la protest cu o listă de revendicări printată la calculator. Unul dintre autointitulaţii lideri ai pieţei, şi-a asumat-o. „Cine a susţinut în ultimii 26 de ani mafia politică? Cine? Presa. Eu am lucrat cinci ani în presă şi-i cunosc pe toţi. Presa. Campaniile electorale şi influenţele politice”, s-a prezentat tânărul, continuând să citească lista de revendicări primită de la Corneliu Vaida. „Vrem introducerea adevăratului vot universal pentru toţi românii de pe planetă sub forma votului electronic. Ridicarea imunităţii parlamentare în toate cazurile solicitate de procurori. Îndepărtarea lui Victor Ciorbea din poziţia de Avocat al Poporului”, a spus tânărul, care a avut în discursul său un mesaj şi pentru Klaus Iohannis. „Noi suntem revoltaţi pe toată clasa politică. Eroii, noi ni-i decorăm. Tu adună-ne responsabilii. Acum un an, toţi am ieşit în stradă să îl votăm pe Iohannis. Nu este o luptă neapărat cu Iohannis, este o luptă cu toată clasa politică. Vrem un Guvern de tehnocraţi”, a mai spus tânărul de la portavoce.

În fruntea protestatarilor de la Timişoara s-a mai făcut remarcat un tânăr: Bogdan Budai. Acesta a devenit cunoscut în primăvara acestui an în urma mai multor articole de presă în care povestea experienţa trăită după ce a plecat să viziteze Europa fără bani. „După ce am terminat facultatea şi lucrând într-o multinaţională, am cunoscut trei persoane diferite care simţeau că am spirit de călător şi mi-au arătat că se poate călători alternativ. Într-o zi de luni am trimis cinci e-mailuri în Ungaria, iar în două ore am primit răspunsul. La sfârşitul lunii mi-am dat demisia şi am plecat în lume”, a povestit tânărul în emisiunea Pressalert Live. În aceeaşi emisiune, Bogdan Budai a povestit că plecat la începutul anului 2013 în lume fără să fi văzut altă ţară în afară de România şi a ajuns în Ungaria, Croaţia, Slovenia, Italia, Franţa, Spania, Potugalia, Anglia, Germania şi Austria unde a lucrat ca să primească cazare şi mânare. I-au plăcut toate job-urile şi a învăţat să mulgă vaci sau să facă surfing. „Există anumite site-uri pe Internet unde unde găseşti gazde care au nevoie de ajutor în gospodăria casei, iar în loc de bani îţi oferă cazare şi masă. În ceea ce priveşte transportul, am călătorit cu autostopul. Am lucrat cot la cot cu gazda, am creat o grădină, am îngrijit o grădină, am lucrat într-un hostel, am făcut picturi sau am renovat case şi clădiri”, a mai spus Bogdan Budai la Pressalertlive.

Într-un filmuleţ postat pe Facebook în care a anunţat că vineri seara va participa la protestele de la Cluj-Napoca, Bogdan Bulai a acuzat presa, susţinând că jurnaliştii au boicotat protestul de la Timişoara.  În această situaţie s-a ajuns după ce liderii protestatarilor din Pieţa Operei din Timişoara  au cerut presei să se dea la o parte din faţa lor pentru a se putea vedea cu mulţimea. În realitate, jurnaliştii s-au retras din mijlocul cercului format de protestatari, dar au continuat să transmită în timp real informaţii de la manifestaţia din Piaţa Operei. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite