Baronul Frunzăverde ar putea scăpa de acuzaţiile de corupţie după decizia care scoate SRI-ul din anchete: „Tot dosarul se bazează pe acea interceptare ambientală”
0Decizia Curţii Constituţionale prin care interceptările realizate de SRI în instrumentarea anchetelor penale au fost declarate neconstituţionale îl poate avantaja din plin pe preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, trimis în judecată pentru corupţie. Avocatul lui Frunzăverde a declarat pentru „Adevărul” că va invoca decizia CCR în dosarul clientului său.
Baronul de Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde a fost trimis în judecată de către procurorii DNA în 3 iulie 215, fiind acuzat de folosirea influenţei ori a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Mai exact, procurorii DNA îl acuză pe Frunzăverde că, prin intermediul vicepreşedintelui CJ Timiş, Ionesie Ghiorghioni, a încercat să îi determine pe primarii din judeţ să atragă voturi pentru Klaus Iohannis, Frunzăverde consolidându-şi astfel poziţa în partid.
„În perioada cuprinsă între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidenţiale din luna noiembrie 2014, inculpatul Frunzăverde Sorin şi-a folosit influenţa pe care o avea în calitatea sa de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş Severin şi de vicepreşedinte al unui partid, asupra inculpatului Ghiorghioni Ionesie, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean şi membru în acelaşi partid politic, în scopul obţinerii unor foloase necuvenite, respectiv să obţină, în al doilea tur de scrutin, un număr mai mare de voturi pentru candidatul formaţiunii din care făceau parte şi, implicit, să-şi consolideze poziţia în cadrul acestei formaţiuni politice, dar şi în plan administrativ, prin condiţionarea repartizărilor bugetare de rezultatul votului”, se arată în comunicatul DNA prin care Frunzăverde a fost trimis în judecată.
Odată cu trimiterea lui Frunzăverde în judecată, procurorii DNA au anunţat şi că dosarul a fost instrumentat cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii. De altfel, procurorii au depus la dosar ca şi probă stenograma unei discuţii ambientale din care reiese cum Frunzăverde îl intruieşte pe Ionesie Ghiorghioni cu privire la strângerea voturilor de la primari.
Condamnat în primă instanţă la doi ani de închisoare cu suspendare, Frunzăverde ar putea beneficia, însă, din plin, de decizia Curţii Constituţionale care a declarat neconstituţionale probele obţinute de procurori cu sprijinul SRI. De altfel, avocatul lui Frunzăverde, Gheorghe Onea, a declarat pentru „Adevărul” că va incova decizia CCR în dosarul preşedintelui CJ Caraş-Severin. „Tot dosarul se bazează pe acea interceptare ambientală. Sigur că vom invoca tot ce trebuie să invocăm, conform deciziei Curţii Constituţionale”, a declarat Gheorghe Onea.
Acelaşi avocat îl reprezintă şi pe preşedintele CJ Timiş, Titu Bojin, în dosarul în care acesta a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu şi conflict de interese. Şi în dosarul lui Bojin sunt interceptări realizate cu sprijinul SRI. În acest caz, avocatul lui Bojin nu a putut preciza dacă va invoca decizia CCR. „În cazul domnului Bojin nu aş face în acest moment niciun fel de aprecieri până nu analizez încă o dată pentru că din punctul meu de vedere sunt fără semnificaţie acele interceptări”, a mai spus avocatul Gheorghe Onea. Dosarul preşedintelui CJ Timiş este pe rolul Tribunalului Timiş.